Audi A4

Autor: Bogdan Alecu 22 nov. 2007 Test in premiera

Un exemplu este sistemul Dynamic Steering, care reglează direcţia în funcţie de viteza cu care rulează automobilul, alături de Audi Drive Select, care controlează funcţiile dinamice ale maşinii, cu trei moduri predefinite: confort, automat – în funcţie de stilul de condus abordat & traseu – şi sport.

Diferenţa dintre un A4 dotat cu acest sistem şi unul fără se poate vedea imediat atunci cînd se încearcă o manevră de timp μ-split, adică o frînare “cu pedala la podea” la o viteză de peste 80 km/h, cu roţile din stînga pe asfalt uscat şi cu roţile din dreapta pe gheaţă sau pe orice alt fel de suprafaţă alunecoasă. În cazul versiunii neasistate de sistem, şoferul va trebui să dispună de calităţi foarte bune de pilot pentru a menţine maşina pe traiectoria corectă, în timp ce atunci cînd sistemul este activat, pilotul nu trebuie decît să ţină mîinile pe volan.

Alături de sistemul de control al direcţiei, noul A4 poate fi echipat inclusiv cu amortizoare reglabile, care adaptează şasiul în funcţie de stilul de condus, de traseul parcurs şi de starea carosabilului. Astfel, caroseria poate fi coborîtă cu pînă la 20 de milimetri, pentru a asigura o mai bună stabilitate. La fel, sistemul Audi Drive Select dispune de trei moduri – confort, automat şi sport.

În plus, Audi a completat lista de opţionale cu două sisteme menite să sporească gradul de siguranţă al şoferului, Lane Assist şi Side Assist.
Atunci cînd conducătorul auto schimbă banda de mers fără a semnaliza (şi sistemul este activat), volanul începe să tremure – la propriu –, avertizînd pilotul că fie nu este atent la respectarea regulilor de circulaţie, fie a aţipit la volan. Sistemul Audi Side Asist are o misiune ceva mai nobilă, avertizînd atunci cînd în unghiul mort al oglinzii se află un alt autovehicul.

Preţul noului A4, echipat cu motorul V6 de 3,2 litri, porneşte de la 41.114 euro cu TVA inclusă, în condiţiile în care maşina este echipată cu tracţiune integrală quattro şi cutie de viteze manuală cu şase trepte. Din dotarea de bază fac parte airbagurile frontale şi laterale, sistemul ESP, dar şi jante din aluminiu de 16 inci, sistem audio Concert de 80 de waţi şi opt incinte acustice. Lista opţionalelor este “kilometrică” şi permite configurarea maşinii chiar şi pentru gustul posesorilor de A8.

Cei care doresc un Audi A4 mai ieftin pot opta pentru modelul entry level – echipat cu motorul supraalimentat de 1,8 litri şi 160 CP –, al cărui preţ de pornire este de 28.679 de euro, cu TVA inclusă.

În primul trimestru al anului viitor, gama motorizărilor va fi completată de versiunea de 120 CP a lui 1,8T, al cărei preţ va fi de 25.942 de euro.
Cel mai probabil, noul A4 îi va asigura lui Audi şi în 2008 poziţia de lider în segmentul premium, Porsche România, importatorul mărcii, avînd fixat un target de 1.000 de unităţi, adică aproape jumătate din totalul vînzărilor Audi din 2007.

Primele unităţi din noul A4 vor fi livrate în luna decembrie a acestui an, comenzile fiind deja în curs de derulare.

În toamna anului trecut, BMW lansa noua Seria 3. La aproape jumătate de an, Mercedes-Benz prezintă noul C-Klasse. În toamna 2007, la Frankfurt, a venit rîndul lui Audi să-şi reconfirme poziţia în segmentul premium al limuzinelor de clasă medie.

Dacă ne raportăm la întreaga istorie a lui Audi şi nu, nu o luăm de la Auto Union, începuturile lui A4 se regăsesc în modelul 80, lansat comercial în 1972. Acest model este totodată şi bestseller-ul din toate timpurile al constructorului german, cu peste opt milioane de unităţi vîndute la nivel mondial. Însă Audi 80 şi-a încetat existenţa în 1996, cînd a devenit A4.

Ajuns la cea de-a treia generaţie, noul A4 nu a adoptat măsuri radicale în ceea ce priveşte designul exterior, aşa cum a procedat Mercedes-Benz cu versiunea Avantgarde. A continuat doar trendul farurilor LED, regăsite pe supersportivul R8 şi pe coupe-ul A5, a cărui platformă tehnică stă la baza lui A4. Farurile cu tehnologie LED stau aprinse tot timpul, fiind destinate rulării pe timp de zi şi avînd o durată de viaţă superioară chiar şi celor cu xenon. Atunci cînd se porneşte faza scurtă, respectiv cea lungă, intră în funcţiune “clasicele” proiectoare, cu halogen sau xenon – în funcţie de versiune şi dotări, desigur.

La capitolul imagine, noul Audi nu este foarte diferit de vechea generaţie, urmărind aceeaşi linie a designului. Diferenţe se pot observa la nivelul liniilor capotei, portbagajului, precum şi la cel al stopurilor, care se prelungesc acum pe partea laterală.

Diferenţa tranşantă dintre vechea şi noua generaţie iese în evidenţă la nivel tehnic. Noul A4 este cu 11,7 cm mai lung, ajungînd la un total de 4,7 metri, cu doar cîţiva centimetri mai scurt decît VW Passat. Caroseria mai lungă a permis şi majorarea ampatamentului la 2,8 metri (cu 16 cm în plus) – diferenţă care se observă cu ochiul liber, noul A4 oferind un confort şi un spaţiu interior apropiate de ale unei limuzine de clasă mare.

Dacă înălţimea a rămas aceeaşi, pentru a nu afecta performanţele dinamice ale maşinii, lungimea a fost sporită cu 5,4 cm, ajungînd la 1,82 de metri. Partea bună este că spaţiul interior s-a mărit semnificativ, aşa încît pe bancheta spate chiar pot călători acum trei persoane. Partea proastă o reprezintă, desigur, parcarea, din cauza dimensiunilor amplificate ale maşinii.

Dacă ne raportăm la Seria 3 de la BMW, principalul concurent al lui A4 în Europa, limuzina din Ingolstadt este cu 20 cm mai lungă şi are un ampatament cu 5 cm mai mare – diferenţe ce se fac remarcate la interior.

În ciuda preţului de aproape 2.700 de euro fără TVA, probabil că una dintre cele mai utile investiţii ar fi computerul de bord MMI (impropriu spus computer de bord, avînd în vedere complexitatea funcţiilor de care dispune, funcţii graţie cărora poate concura cu brio un PC sau un Mac). La prima vedere suma pare imensă, însă trebuie subliniat că aceasta se plăteşte atît pentru computer, cît şi pentru sistemul de navigaţie cu DVD. Şi nici nu trebuie neglijat faptul că MMI-ul permite configurarea tuturor setărilor automobilului, de la tăria suspensiei, la precizia direcţiei.

Grafica sistemului de navigaţie este la înălţime, toate elementele importante fiind perfect lizibile. În plus, dacă se optează pentru sistem de navigaţie, acesta implică şi display color pentru computerul de bord, amplasat între vitezometru şi turometru.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...
Tags:



Comentarii
Inchide