Dacia Sandero 1.6 MPI – primul test

Autor: Andrei Nan acum 11 ani Test in premiera

Dacia Sandero e silentioasaLa pornirea motorului de 1,6 litri, primul lucru pe care l-am sesizat a fost silențiozitatea acestuia, Lucru confirmat și în conducere, Dacia Sandero fiind foarte puțin gălăgioasă față de Dacia Logan cu același motor, datorită atenției mai mari la materialele fonoabsorbante. Nu pot spune că Dacia Logan 1,6 era foarte deranjantă din punct de vedere al zgomotului interior, dar, la nivel calitativ, Sandero stă mai bine, lucru care face diferența la un drum lung, unde oboseala nu va mai fi amplificată de zgomotul motorului.

În ce privește zgomotele aerodinamice sau cele ale suspensiei, prima impresie este că Sandero rămâne un Logan. Cum drumurile croate pe care am circulat erau bine asfaltate, nu prea am avut ocazia să auzim suspensia la lucru, însă aerodinamica este un sector neprioritar. Oglinzile laterale mari și gabaritul generos al mașinii induc un vâjâit mai mult decât sesizabil peste 80-100 km/h, atmosfera interioară rămânând mai acceptabilă decât în cazul lui Logan. Oricum, nici un automobil actual din categoria lui Sandero nu stă mai bine în domeniul zgomotului la viteze mari, deci Sandero poate fi plasat cu ușurință în media clasei mici din acest punct de vedere.

Motorul 1.6 MPI nu este sportiv Cum accelerează și care este răspunsul motorului de 1,6 litri – ei bine, din start trebuie remarcat că nu este un motor pentru tinerii nărăvași. La fel ca în cazul lui Logan, acest motor cu numai două supape pe cilindru urcă în ture gradual, fără să se grăbească, acoperind destul de constant toată plaja de turații. Ba aș putea spune că se comportă suficient de bine chiar și la doar 1.000 rpm – de la această turație, repriza în treapta a cincea nu induce un tremurat exagerat în transmisie, ceea ce demonstrează că rezerva de cuplu este suficientă.

Însă nu suficientă pentru depășirile în forță sau urcările susținute ale rampelor mai mari, caz în care trebuie retrogradat chiar până în treapta a doua pentru a stoarce din motor cât mai mult, Acest lucru nu mai rămâne valabil în cazul celor care agreează un stil de conducere relaxat și atent, caz în care Sandero 1,6 este chiar o mașină rapidă. De fapt, Dacia Sandero cu motorul de 1,6 litri și 90 CP este aproape la același nivel al performanțelor pe șosea ca o compactă de genul lui VW Golf, cu motor de 1,6 litri și 100 CP – avantajul lui Sandero rezidă din masa mai mică.

Performante modeste Motorul de 1,6 litri nu se poate lăuda cu un cuplu foarte bun, cei 128 Nm fiind doar suficienți, însă turația de 3.000 rpm este destul de joasă, ceea ce, în general, este un avantaj în condusul pe șosele. Sincer, punând din nou în balanță prețul mașinii, motorul de 1,6 litri se dovedește agreabil, fără a avea pretenții de sportivitate. Despre economicitate nu mă pot pronunța, traseul fiind prea scurt pentru a-mi putea face o idee fundamentată, dar cred că un consum mediu real pornește de la cel puțin 7,5 litri/100 km. Însă acest lucru rămâne de verificat într-un test ulterior de consum.

Legat de transmisie, timoneria suferă de o ușoară inexactitate, care nu este foarte deranjantă, iar cele cinci trepte de viteză au o etajare destul de lungă. Aspecte care au darul de a castra dorința de a schimba rapid treptele, maniera sportivă ieșind din discuție. Pedala de ambreiaj mi s-a părut cam moale, fiind necesară o minimă acomodare cu punctul unde cuplează ambreiajul, iar intrarea în marșarier este însoțită de un cloncănit. Din nou, mici neajunsuri puse în umbră de măria sa prețul…

Pagini: 1 2 3

Citește și...
Tags:


Comentarii
Inchide