TEST în premieră cu Mazda CX-5 facelift (2015)

Autor: Iulian Dnistran 06 mart. 2015 Test in premiera

Mazda CX-5 va împlini la sfârşitul lui 2015 vârsta de patru ani, aşa că niponii au hotărât că e timpul pentru un facelift, fie el şi extrem de discret. Astfel, CX-5 a primit o grilă a radiatorului redesenată uşor, precum şi posibilitatea de a comanda faruri full LED, inclusiv proiectoare de ceaţă cu LED.

Per ansamblu, o să-ţi fie destul de greu să distingi diferenţele între un model cu facelift de 2015 şi unul fără facelift, dar sincer să fiu nici nu era nevoie de foarte multe îmbunătăţiri la exterior, fiindcă Mazda CX-5 a arătat dintotdeauna bine.

Interior

Aici noutăţile sunt ceva mai uşor de reperat, fiindcă vechiul sistem de navigaţie cu butoane pe lateralele ecranului a fost înlocuit cu unul nou, regăsit şi pe Mazda2.

Mai jos, pe consola centrală, interfaţa pentru sistemul de climatizare a fost schimbată puţin şi se încadrează mai bine în peisaj.

 

Siguranţă şi infotainment

Mazda CX-5 a fost testată de Euro NCAP în 2012, când a primit calificativul maxim de cinci stele, cu scoruri de 94% pentru protecţia adulţilor, 87% pentru protecţia copiilor, 64% pentru pietoni şi 86% pentru sistemele de siguranţă.

Aşa cum am spus şi mai sus, SUV-ul compact japonez a renunţat la vechiul sistem multimedia în favoarea unuia care foloseşte un ecran tactil mai mare. Şi trebuie să spun că este o îmbunătăţire binevenită, fiindcă grafica e plăcută (ceea ce nu prea se putea spune despre modelul anterior) şi interfaţa e destul de prietenoasă, însă mi-ar fi plăcut să se mişte un pic mai rapid prin meniuri.

Interfaţa e simplă, dar mai trebuie lurcrat puţin la viteza de procesare

În acelaşi pachet e inclus şi un nou sistem de navigaţie care, după cum arată, nu e altceva decât binecunoscutul iGo Primo regăsit pe foarte multe PNA-uri cumpărate din comerţ. Ceea ce e bine pe de-o parte, fiindcă va fi familiar pentru mulţi, dar pe de altă parte vei avea de-a face cu aceleaşi mici probleme de rutare.

Faceliftul a adus şi o nouă suită de sisteme de siguranţă, denumită i-Activsense, care include faruri LED adaptive, cruise control cu radar, frânare automată atât la mersul cu faţa, cât şi la mersul în marşarier, detectarea vehiculelor aflate în unghiul mort, asistentul de păstrare a benzii de circulaţie şi avertizarea de trafic perpendicular la ieşirea cu spatele din parcare, printre altele.

Una peste alta, habitaclul SUV-ului Mazda CX-5 a devenit un loc mai plăcut, deşi nu mi-era ruşine cu el nici înainte de restilizare.

Performanţe şi ţinută de drum

În vreme ce unii producători îşi promovează modelele din acest segment ca fiind confortabile şi sigure, Mazda mizează şi pe cartea sportivităţii, CX-5-ul fiind dintotdeauna unul dintre cele mai dinamice SUV-uri compacte de pe piaţă.

Acum, spun oficialii companiei japoneze, s-a lucrat puţin la suspensie, astfel că ar trebui să ai parte de un comportament rutier şi mai bun. Şi, ce să vezi, chiar aşa este.

În timpul testului din Spania am condus un model cu tracţiune faţă, cutie manuală cu şase trepte şi motor diesel de 2,2 litri cu 150 CP – adică una dintre cele mai accesibile configuraţii pentru trenul de rulare. Dar ar trebui să ştii că accesibil nu înseamnă neapărat şi prost, fiindcă modelul nipon s-a descurcat exemplar atât pe drumurile care şerpuiesc în apropierea Barcelonei, cât şi pe autostradă.

Un şasiu foarte bine pus la punct e cheia succesului

 

Concluziile şi datele tehnice, în pagina următoare.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide