TEST: Mercedes E-Class 2013. E-leganţa, reinventată

Autor: Adrian Mihălţianu acum 7 ani Test in premiera

Priveam maşinile strânse în parcarea aeroportului internaţional de la Barcelona şi îmi spuneam că, în sfârşit, Clasa E de la Mercedes-Benz nu mai arată ca un publicitar ochelarist, ci are un design frontal mai în acord cu noţiunea de limuzină elegantă destinată directorilor din toată lumea. Contopirea farurilor duble într-un singur element este, din punctul meu de vedere, o revenire de salutat la rădăcinile de design ale acestei maşini, după o lungă rătăcire începută în 1995 şi terminată, iată, abia acum.

T-Modell (Estate) vs sedan. Ce alegeţi?

Mă rog, părerile sunt împărţite, dar eu unul cred că acest facelift va face mult bine Clasei E – iar iubitorii farurilor duble vor putea observa că ele au fost menţinute, fiind subliniate de LED-uri în spatele aceluiaşi geam!

Dar nu voi mai zăbovi în discuţia despre design, ci voi menţiona doar că noul E Class are două părţi frontale diferite, în funcţie de alegerea cumpărătorului: Elegance şi Avantgarde. Puteţi vedea diferenţele între ele în imaginea de mai jos – Elegance păstrează grila cu trei bare orizontale cromate şi steaua Mercedes-Benz pe capotă, în timp ce Avantgarde este mai sportiv, cu doar două bare orizontale pe calandru şi steaua Mercedes-Benz integrată în grilă, dar şi cu partea de jos a spoilerului faţă modificată, într-o linie mult mai agresivă, cu trei grile-fagure supradimensionate.

Elegance în stânga, Avantgarde în dreapta. Old-style vs modernism. Ce alegeţi?

Mai sunt şi alte tuşe de design diferite pe zonele laterale şi în spate, dar aţi prins ideea: Elegance este old-style şi clasică, iar Avantgarde este sportivă şi ultramodernă.

Bun, deci arată mai bine pe dinafară, dar pe dinăuntru? Citiţi în pagina următoare.

Pagini: 1 2 3 4 5 6

Citește și...


Comentarii
Inchide