Volvo XC60 – Testat în premieră în România

Autor: Silviu Draganescu 19 nov. 2008 Test in premiera

Vrei în oraş? Se mişcă bine. Vrei pe autostradă? Se mişcă bine. Vrei în off-road. Se mişca bine. Volvo XC60 este un automobil bun la toate.

Atunci când îl foloseşti în mediul urban, camera video pentru mersul cu spatele te ajută enorm la parcări, direcţia moale nu te solicită prea mult iar cutia automată cuplată cu motorul D5 de 185 CP asigură un raport optim între performanţe şi consum. Evident, pentru un asemenea model. Volvo declară că noul XC60 consumă aproape 11 litri în oraş şi este destul de aproape de adevăr. În Bucureşti modelul a consumat cu doar un litru mai mult, lucru justificat de condiţiile superbe ale capitalei.

Vrei pe plaja?Dacă vrei să scapi de ea şi dai o fugă pe autostradă, să nu uiţi să apeşi pe butonul Sport pentru o direcţie mai tare, amortizoare mai ferme şi un comportament mai bine adaptat unui ritm alert. Cu această ocazie mai dispare parţial şi ruliul în viraje destul de pronunţat. Coeficientul aerodinamic de 0,35 începe să-şi facă efectul la viteze de peste 100 de km/h, cu influenţe în consum şi zgomot interior.

Iar dacă tot suntem la acest capitol, trebuie remarcat motorul uşor zgomotos, dublat şi de o asamblare nu foarte bună a materialelor interioare, ce au tendinţa de a scoate zgomote ciudate în trecerea peste obstacole. De aceea mersul în off-road este recomandat doar în caz de necesitate. Aşadar, dacă ai nevoie, Volvo XC60 te scoate din situaţii din care 90% din posesori nu ar fi creazut iar 99% din ei nu vor ajunge niciodată. Dar nu vrei supui acest model unor asemenea condiţii.

De aceea sistemul 4×4 este mai util traficului de zi cu zi, pentru o transmitere cât mai eficientă a puterii pe asfalt. Iar pentru cei care vor un consum mai scăzut şi pot renunţa la beneficiile unei transmisii integrale, în curând Volvo va lansa o versiune cu tracţiune.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide