A4, IS, C Klasse, Seria 3, BLS, 9-3, X-Type

Autor: Sergiu Tudose 15 feb. 2008 Teste comparative

Anul trecut, noul C-Klasse a fost subiectul tuturor dezbaterilor privitoare la clasa berlinelor premium. A reuşit să fie o maşină complet diferită de cea la care ne-am fi aşteptat noi. În loc să adopte un look asemănător cu cel al unui S-Klasse, C-ul a preferat literalmente să redevină un adevărat şi clasic Mercedes-Benz.

Schimbarea radicală a avut loc la interior, exteriorul nefiind tocmai demn de laudă, din cauza dimensiunilor compacte, care fac din C220 una dintre cele mai scunde maşini prezente în test – doar 4,58 m lungime.

În ciuda aspectului nu tocmai spectaculos, odată ce te urci în spatele volanului, vei avea o surpriză enorm de mare – asta dacă ai condus vreodată un model Mercedes-Benz fabricat pe la începutul anilor ‘90…

Trăsăturile cabinei sînt clasice, formele – unghiulare, chiar ascuţite, iar materialele folosite, ei bine, sînt foarte bune. Ce-i drept, nu-s la fel de plăcute ca şi cele din noul A4, însă sînt demne de un Benz.

Pune maşina în mişcare şi vei avea parte de încă o surpriză. La capitolul confort, ţinuta sa de drum este de departe cea mai bună din această clasă, dîndu-ţi impresia că te afli într-un automobil de dimensiuni mult mai generoase, de pildă un E-Klasse.

Direcţia, în sine, este suficient de precisă, iar suspensia spate multilink adaptivă joacă un rol foarte important atunci cînd abandonezi drumurile drepte pentru unele cu grad de dificultate sporit.

Sub capota lui C 220 CDi se află un motor de 2,2 litri, 170 de cai-putere şi 400 Nm – forţă pusă pe asfalt cu ajutorul roţilor spate. Pe o suprafaţă alunecoasă, diferenţa dintre acest motor şi cel de 2,0 litri TDi al noului A4 a fost practic inexistentă, însă pe drum uscat, datele tehnice indicau o viteză maximă de 227 km/h şi un timp 0-100 km/h de 8,4 secunde.

Printre dotările standard ale nivelului de echipare Elegance, putem enumera: computerul de bord, geamurile electrice faţă-spate, cele 7 airbaguri, scaunele faţă electrice, climatizarea automată, volanul multifuncţional, display-ul de 4,5”, direcţia “agility control” cu coloană telescopică, frîna adaptivă cu asistenţă la pornirea în pantă, programul electronic de stabilitate ESP cu ASR şi suspensia cu sistem adaptiv de amortizare.

Totul pentru 30.795 de euro (fără taxe), preţul excluzînd opţionalele prezente pe modelul testat: cruise control-ul (a cărui manetă ne incomoda absolut de fiecare dată cînd încercam să semnalizăm) şi transmisia automată, cu 5 rapoarte.

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide