De ce acte ai nevoie dacă vrei să cumperi o mașină SH în rate?

Autor: Mihai Morcovescu 02 apr. 2022 Știri auto

Oricine deține permis de conducere își dorește ca la un moment să-și cumpere o mașină, fie aceasta și second-hand. Însă, pentru mulți dintre români, prețurile prea mari reprezintă un obstacol în realizarea acestui deziderat. Din fericire, de ceva vreme, în țara noastră există diverse programe de finanțare adresate celor care vor să-și cumpere o mașină rulată în rate. În cele ce urmează îți vom spune care sunt actele de care ai nevoie și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești.

Cum se poate cumpăra o mașină rulată în rate?

Pentru persoanele care aleg să cumpere un automobil în rate există două variante. Este vorba despre credit cu sau fără avans prin una dintre băncile de pe piață. De obicei, dosarul de credit se aprobă în cel mult 48 de ore. În funcție de firma de unde cumperi mașina, poți beneficia de dobândă preferențială. Dosarul se aprobă în unele cazuri și online.

Prima dintre acestea este credit cu avans. Acesta poate fi de cel puțin 10 % și poate ajunge la 50% din valoarea mașinii dorite. Avansul se va achita la semnarea contractului.

Perioada de finanțare este cuprinsă între 12 și 60 de luni. Printre condițiile de creditare se numără limita de vârstă (21-69 de ani), să nu ai alte credite sau dacă ai salariul tău să poată acoperi și alte credite. De asemenea, este foarte important să nu figurezi în baza de date a Biroului de Credit.

A doua variantă este cea pe care o acordă anumite firme și care constă în credit fără avans. Este vorba despre avans opțional, adică rămâne la latitudinea clientului dacă achită sau nu achită avans. În acest caz, sunt acceptate și persoanele aflate la pensie, poți avea și alte credite și poți figura în baza de date a Biroului de Credit.

Actele de care ai nevoie sunt adeverință de venit de la locul de muncă, copie carte de muncă/contract de muncă, copie buletin, copie act vânzare/cumpărare locuință și cerere finanțare/cerere de credit. Dacă solicitantul se află la pensie va avea nevoie de cel mai recent talon de pensie și de decizia de pensionare.

În anumite cazuri, ți se poate solicita să completezi online un formular de finanțare pe care apoi să-l trimiți. Firma respectivă va analiza datele furnizate și îți va transmite dacă ești eligibil pentru un credit auto.

Mașini în rate fără adeverință de salariu

Pentru a-ți face o idee despre condițiile care se cer pentru un credit auto, îți prezentăm o simulare făcută pe un website care oferă astfel de servicii.

Valoarea minimă a unui credit în rate este de 5.000 de lei și poate ajunge până 45.000 de lei. Avansul este de minimum 20%, iar perioada de rambursare este între 6 şi 60 de luni. Dacă persoana solicitantă nu are venituri sau nu poate prezenta o adeverinţă de salariu, finanţarea va fi aprobată doar pentru un avans de 25-30%. Acest lucru este valabil și pentru cei care figurează în Biroul de Credit.

Pentru un credit de 10.000 de euro și o perioadă de creditare de 60 de luni, solicitantul va plăti un avans de 2.500 de euro. În acest caz, rata dobânzii va fi de 9%. Valoarea ratei lunare va fi de 175 de euro la cursul de schimb din ziua în care se încheie contractul.

În funcție de firma de unde îți cumperi mașina poți beneficia de garanție doi ani sau în limita a 30.000 km, o revizie gratuită, ITP valabil 1 an. Prețurile la automobilele rulate variază în medie între 3.000 și 22.000 de euro. Anul de fabricație al mașinilor este de obicei cuprins între 2002 și 2018.

Mașini second-hand în rate cu buletinul

Trebuie să știi că persoanele fizice pot achiziționa un automobil SH și prin credit auto doar cu buletinul. În funcție de firma de unde cumperi mașina, creditul se poate acorda chiar pe loc sau în cel mult două ore.

Finanțarea de acest tip se acordă și persoanelor aflate la pensie și nu necesită avans. De asemenea, acesta se acordă indiferent de valoarea veniturilor lunare pe care le realizează persoana solicitantă. Ratele vor fi fixe pe toată durata contractului de credit, iar perioada de finanțare poate fi între 6 și 60 de luni.

De asemenea, există soluții de finanțare și pentru persoanele care figurează în baza de date a Biroului de credit. Acestea vor putea beneficia de credit auto doar pe bază de buletin, dar vor trebui să plătească un avans de minimum 15%.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide