De ce este o idee proastă să rotești volanul când mașina este staționară

Autor: George Cristea 25 ian. 2021 Utile

Manevrarea volanului pe toată cursa acestuia este o operațiune obișnuită, pe care o facem de câte ori avem nevoie să parcăm mașina într-un spațiu de parcare urban. Cu toate acestea, trebuie știut că operațiunea nu este una care să facă bine mașinii pe termen lung. Iată de ce este o idee proastă să rotești volanul când mașina este staționară.

Intră în Galeria FOTO

Cu sistemele moderne de asistarea direcție, este ușor să uiți că fiecare mișcare a volanului se transmite către roți prin toate elementele trenului de rulare. Mașinile moderne și, în special, cele citadine, sunt reglate astfel încât manevrarea volanului pe loc să se facă mult mai ușor decât atunci când mașina se deplasează cu viteză. Motivul pentru acest reglaj este tocmai o manevrare ușoară la manevrele de parcare și o mai mare stabilitate a direcției la viteze mari.

Această alegere a producătorilor asigură deopotrivă confortul și siguranța manevrelor, dar face asta în detrimentul fiabilității elementelor sistemului de direcție. Ceea ce este un lucru bun pentru producători și rețeaua lor de service în ultimă instanță. Dacă direcția nu ar fi asistată, am ști instantaneu la ce forțe sunt supuse elementele sistemului de direcție și instinctiv am manevra mașina înainte și înapoi pentru a ușura sarcina pe roțile din față.

De ce nu trebui să rotești volanul cu frâna apăsată

Forțele care se dezvoltă în sistemul de direcție în timpul manevrării volanului au legătură cu frecarea dintre anvelope și asfalt și sunt cu atât mai mari cu cât anvelopele sunt mai late iar greutatea pe roțile directoare este mai mare. Aceste forțe contribuie deopotrivă la uzura anvelopelor și a elementelor sistemului de direcție – bucșe, bielete, caseta de direcție. Dacă vrei să-ți faci o imagine, încearcă să te rotești în timp ce stai într-un picior pe asfalt încălțat cu pantofi cu talpa de cauciuc – vei simți efortul prin toate articulațiile piciorului.

Uzura sistemului de direcție (și a anvelopelor) este considerabil mai mare atunci când avem piciorul pe frână. Asta deoarece diferențialul va permite o mișcare diferențiată a roților la bracarea volanului, ceea ce va elibera o parte din tensiunea din sistemul de direcție. Dacă roțile sunt blocate de frâne, manevrarea direcției se va face mult mai greu. Asta deoarece roțile directoare nu se mișcă doar în jurul axului vertical în punctul de contact cu solul, ci descriu și o mișcare de translație în timpul acestei manevre.

Nu întotdeauna este însă posibilă manevrarea direcției fără frânarea roților. Când efectuezi manevre în pantă vei fi nevoit să pui piciorul pe frână. Desigur, modul ideal este să tragi frâna de mână (presupunând  că aceasta acționează pe roțile din spate – nu întotdeauna se întâmplă așa) și să rotești volanul fără a apăsa cu piciorul pe frână. Dar, să fim serioși – câți dintre noi procedează astfel?

Ce probleme poate cauza manevrarea pe loc a volanului

Chiar dacă pare o problemă minoră, este una pe care nici măcar producătorii auto nu au anticipat-o. Trecerea de la sisteme de direcție asistate hidraulic (în caseta de direcție) la cele asistate electric (pe coloana volanului) a adus un val de rechemări după ce s-a dovedit că axul direcției a fost serios subdimensionat și, în timp, acesta se putea rupe. Asta deoarece la asistarea electrică pe axul volanului forțe masive sunt transmise de la motorul de asistare (care era de regulă poziționat în bord, lângă volan) către caseta de direcție și de acolo mai departe roților.

Ulterior, producătorii auto au înlocuit acest sistem cu unul de asistare electrică funcționând direct în caseta de direcție, ca și sistemele clasice de asistare, hidraulice. În acest fel au dispărut tensiunile din coloana de direcție, care nu mai transmite întreaga forță de acționare a direcției, ci doar intenția șoferului. Chiar dacă forțele nu se mai transmit acum în coloana de direcție, acestea sunt identice între caseta de direcție și roți, afectând toate componentele implicate.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide