Litoralul ar putea avea tren metropolitan. Constanța este al cincilea județ interesat de astfel de trenuri

Autor: Daniel Simion 08 sept. 2026 Utile
Litoralul ar putea avea tren metropolitan. Constanța este al cincilea județ interesat de astfel de trenuri

Ministerul Transporturilor a aprobat un nou proiect de mobilitate feroviară metropolitană, de data aceasta destinat județului Constanța.

Inițiativa urmărește valorificarea infrastructurii existente pentru a oferi o alternativă viabilă la traficul rutier aglomerat, adresându-se direct unui bazin de peste 500.000 de locuitori, echivalentul a mai mult de 75% din întreaga populație a județului.

Anunțul a fost făcut pe Facebook de Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, care a subliniat miza strategică a rețelei: transformarea căii ferate într-o opțiune reală pentru naveta zilnică între marile centre urbane, zonele industriale, litoral, aeroport și punctele de importanță logistică sau militară.

Care sunt rutele prioritare pentru trenul metropolitan din Constanța?

Planul vizează o implementare etapizată, primele trasee prioritare fiind gândite pe direcțiile cu cea mai mare densitate a traficului. Concret, traseele prezentate de Horațiu Cosma sunt:

  • Constanța – Cernavodă, pe coridorul est-vest Medgidia – Constanța, cu acces direct spre zona istorică a Portului Constanța și Poarta 1 prin tunelul urban Palas / Anghel Saligny;
  • Constanța – Ovidiu – Năvodari – Petromidia – Corbu, o axă metropolitană esențială care conectează cartiere rezidențiale, platforme industriale și obiective turistice;
  • Constanța – Mangalia – 2 Mai, axă dedicată navetiștilor din sudul județului și fluxurilor sezoniere de călători.

Am putea vedea un tren de la Constanța către aeroportul Mihail Kogălniceanu

Pe termen mediu și lung, rețeaua propusă include extinderi menite să îmbunătățească integrarea regională. Printre acestea se numără o conexiune feroviară nouă către Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, legătură cu rol civil și militar, reactivarea legăturilor Medgidia – Cobadin – Negru Vodă (cu deschidere transfrontalieră), integrarea traseului Medgidia – Dorobanțu – Lumina – Năvodari și un culoar rapid Eforie Nord – Techirghiol pentru zona balneară.

Harta proiectului de tren metropolitan din Constanța.
Sursa foto: Horațiu Cosma via Facebook

Succesul trenului metropolitan depinde direct de colaborarea dintre administratorul căii ferate și administrațiile locale. Compania Națională de Căi Ferate Române (CFR) va avea sarcina de a elimina restricțiile de viteză prin reparații capitale și modernizări ale liniilor.

În paralel, primăriile și consiliul județean vor trebui să dezvolte infrastructura conexă, transformând gările și haltele în noduri moderne de mobilitate integrată. Sunt prevăzute amenajări de tip Park & Ride și Bike & Ride, conexiuni directe cu traseele de autobuz urban și județean, pasaje pietonale sau rutiere denivelate, peroane la standarde europene de accesibilitate și spații publice reconfigurate cu accent pe eficiență energetică și zone verzi.

Trenul metropolitan, alternativă la blocajele rutiere

Proiectul din Constanța se alătură inițiativelor similare aflate în pregătire sau derulare la București, Iași, Brașov și Târgu Mureș. Obiectivul central rămâne reducerea timpilor pierduți la volan și scăderea emisiilor poluante, printr-un transfer masiv al călătorilor dinspre transportul individual cu mașina către transportul public feroviar.

Având deja o rețea de șine bine distribuită geografic, Constanța deține toate premisele pentru ca trenul să devină coloana vertebrală a transportului metropolitan județean.


Sursa foto: Mediafax Foto



Comentarii
Inchide