Conceptul KIA GT4 Stinger are pretenţii de… Mustang coreean?!

Autor: Adrian Mihălţianu 14 ian. 2014 Concepte auto

Apariţia noului Ford Mustang a fost aşteptată cu mare nerăbdare de americani, dar nici coreenii nu s-au lăsat mai prejos, lansând noul concept coreean KIA GT4 Stinger la Salonul Auto Detroit 2014. Iar modul în care arată maşina e pur şi simplu uluitor pentru o marcă precum Kia!

Să vedem dacă nu cumva poliţia va considera că sunt faruri de ceaţă. Sunt plasate cam jos, nu?

Prin GT4 Stinger, coreenii revin la tema coupe-urilor cu o reţetă oarecum clasică, după ce, acum 7 ani, au prezentat conceptul KIA Kee. Noul concept GT4 Stinger e un coupe cu 2+2 locuri şi cu tracţiune pe puntea spate.

Cu o lungime de 4,31 metri şi o înălţime de 1,25 metri, KIA GT4 Stinger e un coupe la cote de Toyota GT86, dar producătorul afirmă că nu e altceva decât un studiu de stil, nefiind programată o versiune de serie în viitor.

Ok, nu o să moară de ciudă Mustang-ul sau Corvette-ul. Dar parcă ai vrea să stai în acest cockpit

Motorul, însă, provine de la versiunea de curse KIA Optima din Pirelli World Challenge, fiind vorba de un turbo de 2,0 litri şi nu mai puţin de 315 CP.  Conceptul beneficiază de câteva ingrediente sport interesante, cum ar fi sistemul de frânare Brembo sau jantele de 20 inci, în timp ce interiorul abundă de elemente întâlnite pe maşinile de curse americane.

Într-o lume din ce în ce mai ecologică, GT4 Stinger se laudă cu evacuări mari

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide