Infiniti a creat un concept pentru jocul Gran Turismo 6. VIDEO

Infiniti, marca premium a celor de la Nissan, a făcut un pas în direcţia tehnologiei şi a creat un concept pentru simulatorul Gran Turismo 6. Era şi timpul, de altfel...

Infiniti a creat un concept pentru jocul Gran Turismo 6. VIDEO Infiniti a creat un concept pentru jocul Gran Turismo 6. VIDEO

După Mercedes-AMG, Chevrolet, Volkswagen, BMW şi Nissan, a venit vremea pentru Infiniti să ne arate ce poate la departamentul imaginaţie prin conceptul virtual creat pentru jocul cu maşini Gran Turismo 6.

Evident, vorbim despre un model care nu va exista niciodată în realitate, dar care poate fi condus de cei care şi-au cumpărat simulatorul GT6 pentru consola PlayStation 3. Dar, chiar şi aşa, avem nişte date tehnice pentru tine: V8 de 4,5 litri aspirat natural, tracţiune spate şi un raport de distribuţie a greutăţii faţă/spate de 45/55. A, da, şi un design care ar putea duce la multe maşini vândute dacă ar fi aplicat modelelor de serie.

VIDEO: