Dieselul a fost condamnat la moarte în Germania. Decizia va afecta toţi şoferii din Europa

În primul rând va fi puterea exemplului ...

Dieselul a fost condamnat la moarte în Germania. Decizia va afecta toţi şoferii din Europa Dieselul a fost condamnat la moarte în Germania. Decizia va afecta toţi şoferii din Europa

Hotărârea istorică a unei instanţe de judecată germane că oraşele pot fi obligate să interzică circulaţia maşinilor diesel poluante va avea consecinţe în afara Germaniei, inclusiv în Europa de Est.

În primul rând va fi puterea exemplului. Apoi, pentru că eventualele interdicţii vor eroda cererea şi aşa slabă pentru maşini diesel rulate pe piaţa germană, acestea vor deveni mai ieftine şi mai atractive pentru cumpărătorii deja tradiţionali din Europa de Est.

În Ungaria există deja avertismente că această ţară riscă să devină cimitirul de maşini al Europei. Anul trecut, Ungaria a importat aproape 37.000 de maşini rulate mai vechi de 15 ani. Cele mai multe sunt maşini nemţeşti. Avertismente similare vin şi din Bucureşti.

Citeşte şi Ai comandat obiecte fragile prin curier? E posibil să-ţi vină bucăţi - VIDEO

Apoi, vor fi probabil perturbate planurile de producţie de motoare diesel germane în Europa de Est. Când cererea de maşini rulate creşte, scade cea de automobile noi. O parte importantă din motoarele produse de Audi la fabrica sa din Ungaria, de la Gyor, sunt diesel. De asemenea, Mercedes intenţionează ca la fabrica pe care şi-o construieşte în oraşul polonez Jawor să producă şi motoare diesel.

Pentru unii, hotărârea celei mai înalte instanţe administrative din Leipzig că este lagal ca oraşele să interzică motoarele diesel înseamnă moartea lentă a motoarelor pe motorină. Decizia va avea consecinţe profunde pentru milioane de şoferi şi mii de afaceri din Germania şi pentru întreaga industrie auto germană, esenţială pentru cea mai mare economie a Europei, scrie Deutsche Welle.

Producătorii auto germani au trecut deja în defensivă. O treime din cele peste 45 de milioane de maşini care circulă în Germania au motoare diesel. Producătorii au un as în mânecă: industria lor aduce 500 de miliarde de euro economiei germane anual şi asigură direct sau indirect un milion de locuri de muncă.

Citeşte şi Viscol, un tramvai a deraiat în Capitală. Firea s-a ţinut de cuvânt, a făcut revoluţie în materie de trafic

Producătorii spun că interdicţiile pot reduce valoarea de revânzare a până la 15 milioane de autovehicule pe cea mai mare piaţă auto europeană. Dealerii de maşini rulate sunt cei mai nefericiţi. „În ultimul an, preţurile au scăzut odată cu cererea, iar în unele cazuri cererea s-a diminuat şi cu 90%. Preţurile s-au prăbuşit. Cam cu 25% pentru o maşină. Cu ce s-a întâmplat zilele acestea, preţurile se vor duce în jos şi mai mult“, s-a plâns pentru Deutsche Welle un astfel de dealer.

Scandalul Dieselgate, pornit în 2015 de la practicile ilegale ale VW de a trişa în testele de poluare, a erodat încrederea publicului. Ponderea maşinilor noi diesel în Germania a scăzut dramatic, de la 47,7% în 2015 la 38,8% în 2017. Interdicţiile de circulaţie vor accelera tendinţa de scădere.

Citeşte articolul complet în Ziarul Financiar