De la ruşi vine… nebunia: Dartz Red Russian, cu dedicaţie pentru Putin

Autor: Oraan Mărculescu 11 iun. 2014 Tuning auto

Firma Dartz Motorz Company, din Letonia, şi-a făcut deja o reputaţie din crearea de autovehicule care frizează limitele bunului simţ, dar, de data asta, pare că vrea să pună paie peste focul mocnit al disensiunilor dintre UE şi Rusia pe fondul crizei din Ucraina. De ce spun asta?

Dacă ruşii nu au simţul umorului, ne-am ars!

Deoarece Letonia şi-a câştigat independenţa faţă de Uniunea Sovietică în 1991, iar, din 2004, face parte din Uniunea Europeană. Aşa încât pentru mulţi pro-europeni ar putea părea greu de digerat faptul că Dartz a realizat o maşină cu dedicaţie pentru preşedintele Putin. Atenţie, însă: ”dedicaţie” nu trebuie înţeles ad-literam.

De fapt, Dartz Red Russian se foloseşte (oarecum caricatural) de imaginea de luptător a lui Putin pentru a pune în evidenţă opulenţa marelui Mercedes-Benz G 63 AMG 6×6, transformat într-un vehicul de lux pentru cei cu apucături… militare. De altfel, sursa de inspiraţie a modificărilor a fost ultimul film cu Bruce Willys din seria ”Die Hard”.

Nu e un efect optic: maşina din dreapta chiar are desenate gagici pe caroserie!

Principala caracteristică a lui Dartz Red Russian este caroseria vopsită manual (de către un artist Dartz, cunoscut şi pentru bâtele sale de baseball artistice), la care se adaugă o serie de ornamente specifice maşinilor blindate (de exemplu bara faţă MRAP – Mine-Resistant Ambush Protected), dar care au doar rol estetic.

Dacă exteriorul te face să te gândeşti la al treilea război mondial, interiorul lui Dartz Red Russian e axat pe opulenţă. Cei de la Dartz se laudă că utilizează tapiţerie din piele de origine Luxpel (care colaborează şi cu Ferrari sau Bentley), ba chiar că specialiştii italieni au creat o echipare specială de tapiţerie: ”Kolonial Touch” se evidenţiază prin utilizarea de covoraşe din piele de rechin alb…

Ca să fii cât mai cool când te dai jos cu bâta de baseball să-i ”discuţi” cu celălalt şofer

Şi o ultimă menţiune privind sistemul multimedia: cei de la Dartz se adresează celor care nu înghit Apple, aşa încât se bazează pe numele Bang&Olufssen şi Vertu pentru a-i convinge pe milionari.

Cât costă o astfel de nebunie? Dartz nu specifică acest ”detaliu”, dar se laudă că deja a primit două comenzi pentru transformarea lui Mercedes-Benz 63 AMG 6×6 în noul lor Dartz Red Russian: una din Rusia, cealaltă din Orientul Mijlociu. E clar că factorul bani e neimportant, nu?

Ceva ne spune că, totuşi, Dartz Red Russian nu prea e e gustul lui Putin

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide