BYD e6 – primul monovolum electric va fi chinez

Autor: Oraan Mărculescu 14 ian. 2009 Prezentări

BYD e6 are autonomie de 400 kmBYD e6 a fost prezentat, sub formă de concept, la precedentul salon auto de la Pekin, iar acum a venit rândul versiunii de serie să îşi facă apariţia. Unde? La Salonul Auto Detroit 2009! Adică… sub nasul americanilor.

O maşină monovolum, lungă de 4,55 metri şi cu o autonomie de 400 km cum vi se pare? Şi asta în condiţiile în care vorbim de o propulsie complet electrică, tehnologia utilizată pentru baterii permiţând încărcarea acestora la 50% din capacitate în 10 minute şi la 100% în doar o oră.

Momentele de uimire vor trece rapid, deoarece detractorii maşinilor chinezeşti vor acuza BYD e6 de plagiat: maneta pentru schimbătorul de viteze e copiată de la Toyota Prius iar bordul e un ecou din interiorul lui Mercedes Clasa S.

Deocamdată, americanii nu au motive de îngrijorare până în 2010, pentru că BYD e6 va fi vândut doar în China. La început…

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide