Primul contact cu Meriva a fost în Germania la testul internaţional. A fost prima experienţă cu portierele denumite FlexDoors. Opel a reinventat "apa caldă" cu portierele care se deschid invers, dar a avut curajul să o facă.

Uşile "suicide" era folosite pe scara largă în anii de început ai automobilului. Toate portierele de pe o maşină a vremii se deschideau în acest mod. Apoi s-a renunţat la acest concept datorită limitărilor impuse de siguranţă din anii '50.

De curând doar mărci ca Rolls-Royce şi Mazda au mai avut curajul să readucă acest gen de portiere în producţia de serie într-o formă sau alta. Opel însă le-a pus pe un model de serie mare.

Meriva este un succes în Europa pentru constructorul din Russelsheim. Prima generaţie Meriva s-a vândut în peste un milion de exemplare în cei şapte ani de existenţă. A doua generaţie vrea să continue pe acest drum. Pentru a îşi menţine baza de cumpărători din Europa, Meriva a crescut în dimensiuni. Este acum mai mare dar îşi păstrează statutul de monovolum compact. Este ideală pentru o familie cu maxim patru persoane. Locurile din spate sunt culisabile şi rabatabile iar între scaunele din faţă avem o şină de aluminiu pe care se pot pune tot felul de accesorii. În cazul maşinii noastre de test, am avut o cotieră culisabilă iar sub ea un fel de tăviţă.

Dimensiunile exterioare o fac ideală în oraş. Pentru un monovolum, te mişti foarte uşor şi poate fi parcată lejer oriunde datorită senzorilor de parcare faţă/ spate. Singurul lucru care necesită un pic de obişnuinţă este ampatamentul lung de 2,6 metri. Faţă de maşinile pe care le-am condus în Germania, modelul de 1,4 Turbo 120 CP experimentat în România avea o direcţie destul de grea. Excelentă la drum lung, în oraş îşi cere tributul la parcări. Poziţia la volan este un pic ciudată, parcă stai prea sus faţă de pedale. Dar te obişnuieşti după o zi la volanul Merivei.

Citeşte mai departe în pagina următoare »