MG prezintă primul său SUV cu șapte locuri. MG S9 este un hibrid plug-in, rival pentru Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe

Autor: Daniel Simion 12 mart. 2026 MASINI NOI
MG prezintă primul său SUV cu șapte locuri. MG S9 este un hibrid plug-in, rival pentru Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe

Producătorul britanic MG, deținut de chinezii de la SAIC, a prezentat primul lor SUV cu șapte locuri. MG S9 va intra pe piața din Marea Britanie ca un rival mai mare decât modele precum Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe.

Specificațiile noului MG S9

Configurația grupului motopropulsor al noului SUV MG constă dintr-un motor turbo pe benzină de 1,5 litri cu patru cilindri, dar și un motor electric, alimentat de o baterie de 24,7 kWh. Compania susține într-un comunicat de presă că autonomia în modul pur electric este de aproximativ 100 de kilometri, îndeajuns pentru a face naveta la și de la serviciu sau pentru plimbările din oraș.

Totuși, rivalii săi pot merge pe distanțe mai lungi în modul electric. Škoda Kodiaq are o autonomie electrică de aproximativ 120 de kilometri, iar cea a lui Jaecoo 8 se învârte în jurul valorii de 135 km. Totuși, autonomia pur electrică a lui MG S9 este mai mare decât cea a lui Chery Tiggo 8, care se este de 90 de kilometri.

MG afirmă că primul său SUV cu șapte locuri oferă „șapte locuri adevărate, nu doar o configurație 5+2”. Cu o lungime de 4,98 metri, MGS9 este cu peste 200 mm mai lung decât Kodiaq, care este deja foarte spațios. Ampatamentul său de 2,92 metri este, de asemenea, cu aproximativ 120 mm mai lung decât cel al Škoda.

MG nu a anunțat încă specificațiile finale pentru S9, dar afirmă că fiecare model va avea două ecrane mari, o trapă panoramică, climă pe trei zone și cinci porturi de încărcare. Modelul de vârf vine cu un sistem de sonorizare Bose, hayon electric cu deschidere hands free și scaune cu încălzire, răcire și masaj.

Cât va costa noul MG S9

Publicația Auto Express titrează că MG S9 este cu aproximativ 5.000 de lire sterline mai ieftin decât versiunea de bază a SUV-ului ceh și cu aproape 7.000 de lire sterline mai ieftin decât un Peugeot 5008, un alt rival al SUV-ului chinezesc.

Prețurile pentru noul MG S9 variază între 34.000 și 37.000 de lire sterline. Compania nu a anunțat dacă acest SUV va fi disponibil și în România.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide