Șefi din Poliție, acuzați că și-au declarat mașinile personale drept autospeciale pentru a parca gratis în oraș

Autor: Radu Țuțulan 21 aug. 2026 Știri auto
Șefi din Poliție, acuzați că și-au declarat mașinile personale drept autospeciale pentru a parca gratis în oraș

Doi foști șefi din Poliție au fost trimiși în judecată într-un dosar care vizează obținerea unor facilități de parcare gratuită în Oradea, notează Gândul.

Este vorba despre Alin-Nicușor Tărău, fost șef al Brigăzii de Operațiuni Speciale Oradea, și Sebastian-Marius Suciu, fost șef al Biroului Filaje.

Cei doi sunt în prezent pensionați și sunt acuzați de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals în formă continuată. Ancheta vizează presupuse fapte comise în perioada 2023-2024.

Mai multe autoturisme personale ar fi fost trecute în documentele oficiale drept mașini folosite în activități operative. Astfel, vehiculele respective au beneficiat de acces gratuit în parcările administrate de municipalitate.

Mașinile personale declarate autospeciale pentru a parca gratis în oraș

Potrivit anchetatorilor, mecanismul ar fi fost folosit în mai multe rânduri în 2023 și 2024. Sebastian-Marius Suciu ar fi întocmit și folosit documentele care au ajuns ulterior la Primăria Oradea.

Alin-Nicușor Tărău ar fi determinat aceste acțiuni și ar fi contribuit la transmiterea documentelor. În trei anexe ar fi fost trecute atât numere de înmatriculare ale mașinilor operative, cât și numere ale unor autoturisme personale. Unele vehicule ar fi fost utilizate de polițiști, membri ai familiilor acestora sau persoane apropiate celor doi foști șefi.

Documentele ar fi fost transmise către Primăria Oradea împreună cu adrese care purtau semnătura inspectorului-șef al IPJ Bihor. În opinia procurorilor, acest lucru ar fi creat aparența că toate vehiculele introduse în listă erau utilizate în activitatea structurii de poliție.

Numerele de înmatriculare ar fi fost ulterior introduse în sistemele parcărilor cu bariere. Astfel, mașinile respective puteau intra și ieși fără achitarea tarifelor.

Prejudiciu de aproape 60.000 de lei

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a calculat un prejudici estimat la 58.400 de lei. Suma reprezintă contravaloarea abonamentelor lunare de parcare pe care municipalitatea nu le-ar fi încasat pentru autoturismele respective.

Procurorii susțin că presupusul mecanism nu ar fi fost folosit o singură dată, ci prin acte succesive. Fiecare transmitere a documentelor către Primăria Oradea a fost analizată separat în cadrul anchetei.

Ancheta a început în martie 2025, când au avut loc percheziții la sediul Brigăzii de Operațiuni Speciale Oradea. La acel moment au fost ridicate documente și echipamente informatice. În 2022, structura solicitase gratuitate pentru 27 de autoturisme, iar în 2023 lista cuprindea 26 de vehicule. În 2024, numărul acestora ar fi ajuns la 39.

După pensionarea lui Alin-Nicușor Tărău, în 2025, lista a fost redusă la 15 autoturisme, toate aparținând structurii de poliție.


Sursa foto: ARC MEDIA



Comentarii
Inchide