Șeful Skoda pleacă la Volvo. Klaus Zellmer a fost numit CEO al constructorului suedez

Autor: Marius Vișan 21 sept. 2026 Știri auto
Șeful Skoda pleacă la Volvo. Klaus Zellmer a fost numit CEO al constructorului suedez

Actualul șef al Skoda, Klaus Zellmer, va conduce Volvo Cars. Constructorul suedez a anunțat că executivul german a fost numit viitor președinte și CEO al companiei, urmând să preia oficial funcția cel târziu la 1 octombrie 2027.

Potrivit Volvo, Zellmer îl va înlocui pe Håkan Samuelsson, actualul CEO al producătorului. Samuelsson, care a revenit la conducerea Volvo în aprilie 2025, va colabora cu Consiliul de Administrație pentru pregătirea tranziției către noua conducere.

Klaus Zellmer vine la Volvo după rezultatele obținute cu Skoda

Klaus Zellmer are peste 30 de ani de experiență în industria auto și conduce Skoda Auto din 2022. Mandatul său a coincis cu o perioadă de creștere pentru marca cehă. În 2025, Skoda a livrat 1.043.900 de automobile la nivel mondial, în creștere cu 12,7% față de anul anterior, depășind din nou pragul de un milion de unități. Compania a raportat totodată venituri record de 30,1 miliarde de euro și un profit operațional de 2,5 miliarde de euro.

Volvo subliniază și evoluția din prima jumătate a anului 2026, perioadă în care Skoda și-a continuat creșterea și a înregistrat rezultate bune. Experiența lui Zellmer nu se limitează însă la constructorul ceh. Înainte să preia conducerea Skoda, acesta a făcut parte din conducerea Volkswagen Passenger Cars, unde a fost responsabil de marketing, vânzări și servicii post-vânzare.

Viitorul CEO Volvo a lucrat peste 20 de ani la Porsche

O parte importantă a carierei lui Klaus Zellmer este legată de Porsche. El a petrecut peste două decenii în cadrul mărcii germane și a ocupat mai multe poziții de conducere. Printre acestea se numără funcțiile de CEO Porsche Germania și CEO Porsche Cars North America.

Numirea vine într-un moment important pentru Volvo Cars. Constructorul suedez a anunțat cea mai amplă ofensivă de produse din istoria sa. Compania intenționează să introducă 13 automobile complet noi până la sfârșitul anului 2030, cu modele electrice și hibride.

Volvo pregătește 13 modele noi până în 2030

Strategia Volvo nu se bazează exclusiv pe automobile complet electrice. Viitoarea gamă va include atât modele electrice, cât și hibride de generație nouă, compania urmând să își adapteze oferta în funcție de cererea și particularitățile diferitelor piețe.

Klaus Zellmer va prelua astfel conducerea Volvo într-o perioadă în care producătorul suedez pregătește una dintre cele mai importante transformări ale gamei sale. Experiența acumulată la Skoda, Volkswagen și Porsche îl va însoți într-un mandat care începe cel târziu la 1 octombrie 2027.


Sursa foto: volvocars.com



Comentarii
Inchide