100 years of Chevrolet – Cine a fost Louis Chevrolet

Autor: Oraan Mărculescu acum 8 ani Dosar & Analize

Louis Chevrolet s-a născut în data de 25 decembrie 1878, lângă oraşul elveţian La Chaux-de-Fonds, considerat oraşul situat la cea mai înaltă altitudine din Europa şi cunoscut drept capitala ceasornicarilor. De fapt, meseria tatălui se pare că a avut o influenţă decisivă asupra pasiunii micului Louis pentru tehnică şi mecanică.

La vârsta de 9 ani, Louis Chevrolet s-a mutat împreună cu familia în Franţa, unde Louis şi-a descoperit pasiunea pentru biciclete. Astfel, între 1895 şi 1898, Louis a lucrat în atelierul Roblin, unde şi-a dovedit talentul reuşind să construiască şi chiar să vândă bicicleta Frontenac, gândită şi proiectată chiar de Louis Chevrolet.

De altfel, talentul de inginer autodidact al lui Louis s-a reflectat şi într-o pompă inedită, pentru decantarea mai rapidă a vinului, invenţie utilizată decenii la rând în regiunea viticolă Burgundia. Louis a intrat şi în cursele de biciclete, unde s-a remarcat foarte rapid – în 1895, ziarul local „Journal de Beaune” consemna una dintre primele sale victorii.

În anul 1899, Louis Chevrolet s-a mutat la Paris (pe atunci considerat centrul european al industriei auto), unde şi-a făcut ucenicia în atelierele unor fabricanţi precum Mors and Daracq, Hotchkiss sau De Dion-Bouton. Cu banii astfel câştigaţi, Louis a emigrat în 1900 în Canada, unde s-a angajat ca şofer şi mecanic. Acolo l-a întâlnit pe Henry-Emile Bourassa, pe care l-a asistat în construcţia primului său automobil.

Apoi, Louis Chevrolet a ajuns în Brooklyn, unde a fost angajat la firma De Dion-Bouton, însă în 1902 aceasta a dat faliment. În acelaşi an, tatăl său moare, iar Louis Chevrolet îşi încurajează mama şi pe cei doi fraţi, Gaston şi Arthur, să emigreze şi ei în America.

Louis şi-a găsit repede locul, de data aceasta în motorsport, devenind pilot de rezervă pentru echipa condusă de E. Rand Hollander, distribuitor pentru maşini Fiat în New York. Prima sa cursă a avut loc în 20 mai 1905, cu un model Wallace Fiat 90hp, maşină pe care a modificat-o chiar Louis Chevrolet. De altfel, a şi obţinut un record pe tur în acea cursă, primind după aceea titulatura de pilot oficial al echipei, devenind rivalul numărul unu al celui mai titrat pilot din cursele New York ACA, Barney Oldfield.

În 1905, Louis se însoară cu Suzanne Treyvoux (Louis a lucrat temporar ca şofer pentru înstărita familie), ulterior având doi băieţi cu ea, Charles şi Alfred. Totuşi, adevărata sa dragoste rămân sporturile cu motor, mai ales că alături îi avea şi pe cei doi fraţi Arthur şi Gaston.

Louis Chevrolet capătă chiar şi o poreclă: The Dare-Devil Frenchman („diavolul francez îndrăzneţ”). Se pare că acest lucru se datorează episodului din cursa Vanderbilt Cup Race, din octombrie 1905, când, în sesiunea de antrenamente de dimineaţă, Louis şi-a distrus maşina intrând într-un stâlp de telegraf (se pare că din cauza ceţii), iar apoi a concurat pe maşina unui prieten, căreia însă i-a rupt suspensia în cursă. Determinarea lui Louis Chevrolet a rămas memorabilă.

În 1906, Louis Chevrolet conduce în cursa Daytona Beach un puternic model Daracq, cu motor V8 de 200 CP şi reuşeşte un record de viteză de 119 mph. Următorii ani, trio-ul fraţilor Chevrolet reuşeşte să se impună în multe alte curse, atrăgând atenţia mai multor oameni de afaceri.

Astfel că, în 1909, Louis Chevrolet este convins de magnatul William C. Durant, pe atunci membru în boardul de conducere al General Motors, să se alăture echipei sale de curse Buick. În următorii ani, Louis a suferit şi cele mai multe accidente pe pistă, ceea ce a însemnat şi perioade destul de lungi petrecute prin spitale.

Din cauza crizei din 1910, General Motors a renunţat la serviciile lui William C. Durant, aşa încât acesta a hotărât să înfiinţeze o nouă firmă auto, convingându-l pe Louis să îi fie partener. Astfel, în data de 3 noiembrie 1911, apărea firma Chevrolet Motor Car. Pentru Louis Chevrolet, acest lucru a însemnat un mare avantaj, deoarece a avut astfel ocazia să construiască primul automobil conceput chiar de el.

Prima maşină concepută şi construită de Louis Chevrolet a ieşit pe poarta fabricii în 1912: Chevrolet Type C Six costa 2.100 de dolari şi era o maşină puternică şi sportivă, inspirată din lumea curselor cu motor. Însă Durant voia altceva de la noua companie, şi anume să fie un concurent redutabil pentru Ford. De aceea, Durant avea o viziune diferită de a lui Louis Chevrolet, astfel că la mijlocul lui 1913 au apărut pe piaţă modele mai mici, cu motoare în patru cilindri şi preţuri sub 1.000 de dolari.

Din cauza viziunilor diferite, Louis a hotărât să încheie parteneriatul cu Durant, vânzându-i acestuia partea sa din firmă şi reîntorcându-se în lumea sporturilor cu motor la finalul lui 1913. În 1915 a participat la cursa Indianapolis 500 la bordul unei maşini construite de el, Cornelian, nume pe care l-a schimbat ulterior în Frontenac (la fel cu prima bicicletă construită de el în tinereţe).

În 1916, Louis şi fratele său Gaston au înfiinţat compania Frontenac Motor Corporation, producând maşini şi echipamente de curse, iar în 1920, Gaston a reuşit să câştige cursa Indy 500 într-un model revizuit Monroe-Frontenac. Mai mult, el a devenit primul pilot din istoria Indy 500 care a parcurs toată cursa fără să schimbe nici măcar un cauciuc.

Din păcate, Gaston Chevrolet moare într-un accident din cursa de la Beverly Hills Speedway, iar Louis Chevrolet jură să nu mai concureze niciodată. Aşa încât el şi fratele său Arthur se concentrează pe construirea de maşini de curse şi modificarea motoarelor şi a şasiurilor.

În 1929, fraţii Chevrolet se implică şi în construcţia de motoare de avioane, dar criza economică a adus falimentul companiei Chevrolet Brothers Aircraft Company, iar Louis Chevrolet s-a reîntors în Detroit, unde s-a angajat ca mecanic într-o uzină… Chevrolet.

Louis Chevrolet a murit la vârsta de 63 de ani, în 1943, din cauza diabetului, dispărând de pe scena auto într-un anonimat nemeritat. Renumele brandului auto Chevrolet, însă, a continuat să crească, la ora actuală Chevrolet fiind una dintre cele mai cunoscute şi vândute mărci din lume.



Comentarii
Inchide