Top 10 cele mai bune maşini electrice la mâna a doua

Competiţia dură dintre producătorii de maşini a dus la evoluţii tehnologice serioase, iar scăderea costului de producţie a bateriilor a făcut ca preţurile autovehiculelor electrice să fie din ce în ce mai accesibile.

Top 10 cele mai bune maşini electrice la mâna a doua Top 10 cele mai bune maşini electrice la mâna a doua

Competiţia dură dintre producătorii de maşini a dus la evoluţii tehnologice serioase, iar scăderea costului de producţie a bateriilor a făcut ca preţurile autovehiculelor electrice să fie din ce în ce mai accesibile. 

În ultimii 10 ani companiile auto au făcut eforturi concertate cu autovehiculele electrice, producând o gamă largă de variante electrice în diferite forme şi dimensiuni.

Dacă în urmă cu câţiva ani vehiculele electrice erau văzute ca o alternativă neviabilă la maşinile care folosesc carburanţi convenţionali, astăzi ele reprezintă o opţiune luată în calcul de orice cumpărător care îşi doreşte să protejeze mediul înconjurător.

Bateriile au devenit mai uşoare, mai mici şi mai ieftine, iar autonomia acestora a crescut atât de mult încât nimeni nu se mai îndoieşte de funcţionalitatea maşinilor electrice. Englezii de la autocar.co.uk au făcut un top cu cele mai bune maşini electrice la mâna a doua. Din el nu putea să lipsească Tesla, cu două poziţii chiar.

10. Volkswagen e-Up

e-Up! este prima maşină electrică de serie a producătorului german Volkswagen. Daca aveti nevoie de o masină de oraş cu cutie automata, motor bun si cuplul instant, e-Up este tot ce îţi trebuie. Greutatea suplimentară a bateriilor ajută la stabilirea călătoriei. Bateriile sunt bine ascunse sub scaune, astfel încât nu există pierderi de spaţiu la interior. 

9. Kia Soul EV 

Kia Soul EV, prima maşină electrică de serie a producătorului sud-coreean, şi-a făcut debutul în 2014. În esenţă, Soul EV nu este altceva decât un Soul din ultima generaţie care, în loc de motorul cu ardere internă, a primit un propulsor 100% electric. Cel mai nou model oferă  o autonomie de 300 de kilometri. 

8. Opel Ampera

Opel Ampera este un automobil care arată excelent. Are un design asemănător cu cel al fratelui Chevrolet Volt, dar designerii Opel i-ai dat un caracter mai agresiv. Patru adulţi şi bagajele lor pot călătorii fără probleme pe distanţe lungi. Opel Ampera este un automobil electric care foloseşte un motor pe benzină pentru a-şi mări autonomia atunci când bateria se termină. Spre deosebire de un hibrid normal, Ampera a fost gândit să funcţioneze ca un automobil electric care este asistat de un motor termic. Hibrizi actuali se bazează pe motorul termic careeste ajutat de motorul electric şi de baterii.

7. Tesla Model X

Din punct de vedere tehnic, Tesla Model X beneficiază de aceeaşi platformă de propulsie strict electrică întâlnită şi pe Tesla Sedan. Atâta doar că, Tesla Model X fiind mai grea, va avea autonomia mai redusă cu 10% decât Tesla Sedan. Trei variante de propulsie sunt oferite pentru Tesla Model X: un motor electric şi tracţiune spate, două motoare electrice (unul în faţă, celălaltă în spate) şi tracţiune All-Wheel Drive, precum şi o versiune Tesla Model X Performance, care anunţă un demaraj 0-100 km/h în doar 4,4 secunde, la nivelul unui BMW M5 sau Porsche 911. 

6. Nissan Leaf

Nissan Leaf de primă generaţie ar trebui să fie întotdeauna amintită ca maşina cu care s-a început producţia în masă a maşinilor electrice. Leaf chiar este sprinten pentru o maşină cu o masă de 1.965kg. Are nevoie de 11,9 secunde pentru a ajunge la100 km/h, viteza fiind limitată la 145 km/h. 

5. Tesla Model S

Tesla S este un sedan premium de clasă medie, cu alură aerodinamică şi sportivă. O autonomie crescută, performanţe de top, manevrabilitate excelentă şi trăsături estetice atractive atât la interior, cât şi la exterior reprezentau sunt doar câteva din lucrurile pe care Tesla S trebuia să le ofere pentru a da pe spate clientela obişnuită să conducă maşini premium convenţionale.

4. Hyundai Ioniq


Ioniq este disponibil în trei versiuni - hibrid, plug-in hibrid şi electric - însă ne concentrăm pe versiunea electrică. Autonomie reală este de 188 de km, conform testelor. Aceasta este aproape de cea a modelului Volkswagen e-Golf, dar Ioniq vine cu mai multe echipamente şi este mult mai practică.

3. Volkswagen e-Golf

Cel mai mare compliment pe care i-l puteţi plăti face lui e-Golf este că se simte la fel ca un Golf obişnuit. Numai că maşina electrică este mult mai liniştită şi mai rapidă decât linia pe benzină sau motorină. Autonomia revendicată este de 200 de km. Încărcarea ar trebui să dureze patru ore de la o priză de casă de 7kWh sau de 45 de minute utilizând cu un încărcător la o staţie rapidă. 

2. BMW i3 

Nu este primul BMW electric, dar e primul BMW electric de serie mare. i3 este, practic, încununarea unor îndelungi experimente din domeniul propulsiei electrice, demarate încă din anii '70 de unii dintre inginerii BMW mai deschişi spre noi orizonturi. Bateriile lui sunt creditate în teorie cu o autonomie maximă de 300 km. 

1. Renault ZOE

ZOE este la fel de plăcut la condus deoarece datorită motorului electric reprizele sunt rapide şi puternice. La 80 km/h se poate depăşi imediat un camion, însă pe măsură ce maşina se apropie de 120 km/h pierde din putere. Şi în plus, tocmai că bateriile sunt amplasate în podea, maşina se simte mai stabilă datorită unui centru de greutate mai coborât.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.