Volkswagen C Coupe GTE Concept şi-a arătat interiorul futurist în China

Autor: Andrei Ştirbu 20 apr. 2015 Concepte auto

Volkswagen C Coupe GTE, cel mai nou concept al mărcii auto germane, şi-a făcut apariţia în premieră mondială la Salonul Auto Shanghai 2015, alături de Scirocco GTS cu 220 CP.

La prima vedere, prototipul care măsoară peste cinci metri lungime arată la fel ca berlina Sport Coupe Concept GTE prezentată la Geneva în martie 2015. Dar la o privire mai atentă, am descoperit că noul concept al nemţilor arată mai aproape de o maşină de serie decât varianta dezvăluită în Elveţia.

Iar asta e bine, fiindcă în comunicatul oficial scrie că „progresivul C Coupe GTE ilustrează o nouă abordare în termeni de design pentru viitoarele berline de top Volkswagen”, ceea ce ne duce cu gândul la un model mai mare decât actualul Passat.

Interiorul este destul de futurist, cu ecrane tactile aproape peste tot, de la consola centrală şi până la spătarele scaunelor din faţă, dar lucrurile ar trebui să se mai domolească puţin dacă se va ajunge la o versiune de serie.

Propulsia este asigurată de un sistem plug-in hybrid care îmbină un motor pe benzină cu patru cilindri, o cutie de viteze automată cu opt trepte, un motor electric integrat în transmisie şi o baterie litiu-ion. În total, sistemul dezvoltă 245 CP şi 500 Nm, suficient pentru a atinge o viteză maximă de 232 km/h. Sprintul de la zero până la 100 km/h e făcut în 8,6 secunde.

În modul 100% electric, cu bateria încărcată la maximum, conceptul are o autonomie de 50 km, în vreme ce autonomia totală (în utilizare hibridă benzină-electric) depăşeşte 800 km, cu un consum mediu teoretic de doar 2,3 l/100 km.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide