ANALIZĂ: merită sau nu să cumperi un hibrid plug-in sau o maşină electrică?

Iniţiativa binevenită a Guvernului de a subvenţiona parţial cumpărarea de maşini electrice, cu emisii zero, a reaprins interesul faţă de acest vechi şi totodată foarte nou tip de propulsie. Dar merită să cumperi o maşină electrică sau de tip plug-in hybrid? Să vedem avantajele şi dezavantajele, într-un mic ghid de cumpărare a unor astfel de maşini

ANALIZĂ: merită sau nu să cumperi un hibrid plug-in sau o maşină electrică? ANALIZĂ: merită sau nu să cumperi un hibrid plug-in sau o maşină electrică?

După cum probabil ai aflat, Guvernul oferă până la circa 6.700 de euro bonusuri cumulate pentru a sprijini cumpărarea unei maşini electrice, cu emisii zero de CO2. Din păcate, maşinile de tip hibrid plug-in (cu motor pe combustie internă combinat cu motor sau motoare electrice, şi ale căror acumulatori pot fi încărcaţi de la priză) nu beneficiază decât de un bonus sensibil mai mic: 3.250 de lei (bonus 700 lei pentru emisii CO2 sub 100 g/km şi bonus 2.500 de lei pentru acest tip de autovehicul). Chiar şi aşa, împreună cu un tichet Rabla, se ajunge la un discount de 10.000 de lei, care nu e chiar de trecut cu vederea. Dar dacă vrei să cumperi o maşină de tip hibrid, hibrid plug-in sau electrică, merită să iei în calcul cele de mai jos.

Ce să aleg: maşină electrică, hibridă plug-in sau hibridă simplă?

Dacă nu stai la curte şi nu poţi încărca maşina de tip plug-in de la priză, atunci optează mai degrabă pentru un turbodiesel de cilindree relativ mică (1.5, 1.6), cu emisii de sub 115 g/km CO2 şi, dacă chiar vrei să fii eco, musai Euro6, pentru că emisiile poluante sunt drastic reduse faţă de Euro5. Evident, musai cu sistem start-stop. NU recomandăm aşadar o maşină hibridă simplă în 2015 doar pentru consumul mai mic, se va dovedi o achiziţie proastă dacă te gândeşti doar la ecologie sau la economii. Dacă vrei însă putere suplimentară, atunci poţi lua în calcul şi o astfel de maşină.

Opel Ampera îţi permite o autonomie de circa 35 de km iarna şi 80 de km vara, doar pe baterii, în oraş. Suficient pentru traficul zilnic

Dacă stai la curte şi poţi încărca maşina de la priză, poţi alege între un hibrid plug-in şi una electrică 100%. Electrica o alegi doar dacă eşti de-a dreptul eco, ai bani destui şi vrei să crezi că salvezi planeta - vei primi circa 100-150 de km autonomie, absolut suficientă pentru drumurile zilnice spre şi dinspre serviciu, dar insuficient pentru un drum la mare sau la munte fără a încrărca bateriile, de exemplu.

Cea mai avansată maşină electrică „accesibilă” - caroserie foarte uşoară, extrem de distractivă la condus

Hibridul plug-in îl alegi dacă vrei să ai cel mai bun raport actual între performanţe - economie de carburant - ecologie - preţ. Ai avantajul autonomiei electrice de 30-150 km, dar şi al autonomiei extinse la 500-600 de km datorită motorului termic şi a rezervorului de carburant. Practic, în 2015, noi recomandăm să cumperi o astfel de maşină. Peste 2-3 ani, mai vorbim, dar deocamdată ăsta e sfatul nostru.

Cărui tip de client i se potriveşte o maşină electrică sau de tip hibrid plug-in?

Depinde. Sunt atât de multe modele de maşini electrice şi mai ales de tip hibrid plug-in, încât e foarte greu să spui că nu găseşti un model pe placul tău. Sunt maşini orientate foarte mult spre ecologie, dar şi maşini care folosesc motorul electric pentru un plus de putere. În fine, sunt maşini care reuşesc să se adapteze stilului de condus al şoferului: consumă infim dacă mergi calm şi relaxat, dar se pot transforma instantaneu în bestii feroce, demne de renumele sport al mărcilor care le produc. Poţi consulta testele noastre cu următoarele modele:

- Opel Ampera (fără spaţiu prea mare în spate dar cu propulsie electrică şi motor termic pentru mărirea autonomiei)

- Renault Zoe (100% electrică, vrei clasa mică, 100% electrică, accesibilă ca preţ de cumpărare)

BMW i3 (100% electrică, autonomie suficientă pentru drumurile urbane, extrem de distractivă la condus, cu range extender poate fi maşina familiei)

- Mitsubishi Outlander PHEV (hibrid plug-in remarcabil nu doar prin cei 50-60 de km autonomie electrică, ci şi prin preţul similar cu al unui diesel)

Toyota Prius Plug-In Hybrid (autonomie decentă în oraş pe baterii, poţi rula zilnic strict electric dacă nu faci drumuri lungi)

- Mercedes-Benz S500 Plug In Hybrid (vrei putere suplimentară şi consum mai mic în oraş)

- Ford Mondeo Hybrid (consum mai redus de carburant şi putere suplimentară)

- Toyota Yaris Hybrid (consum mai redus de carburant în oraş)

- Toyota Auris Hybrid (consum mai redus de carburant în oraş)

- Peugeot 3008 Hybrid4 (consum mai redus de carburant în oraş)

- Mercedes-Benz E300 Hybrid (vrei putere mai multă şi consum mai redus în oraş)

- BMW Active Hybrid 7 (putere mai mare, în special la plecările de pe loc şi consum mai mic în oraş)

- Porsche Panamera S E-Hybrid (sistem inovator de reîncărcare a bateriilor din mers, consum incredibil de mic pentru puterea sa)

- Honda CR-Z Sport Hybrid (senzaţii sport la consum relativ mai mic)

- Lexus is 300h (putere suplimentară cu consum mai mic în oraş)

- BMW i8 (supercar hibrid cu senzaţii de maşină electrică, chiar şi atunci când lucrează şi motorul termic)

Care sunt avantajele şi dezavantajele maşinilor electrice şi ale hibridelor plug-in, în pagina următoare.

 

Citeşte mai departe în pagina următoare »