Proiectul NEXT-E: cea de-a cincea staţie de încărcare rapidă a maşinilor electrice a fost inaugurată la Iaşi

Autor: Marius Vișan 25 feb. 2019 Mașini electrice

În Iaşi a fost deschisă cea de-a cincea staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice din cele 19 unităţi planificate.

Amplasată în perimetrul benzinăriei MOL din cartierul ieşean Păcurari, staţia are o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie.

În judeţul Iaşi au fost deja puse în funcţiune două staţii de încărcare în localităţile Târgu Frumos şi Cristeşti, care se adăugă celor deschise în Taşca (jud. Neamţ) şi Adjud (jud. Vrancea). Totodată, se are în vedere finalizarea şi punerea în funcţiune, în luna martie a altor staţii în localităţile Piatra Neamţ şi Roman (jud. Neamţ), precum şi în localitatea Scheia (jud. Suceava). În fiecare locaţie va fi instalată câte o staţie de tip fast charge 2×50 kW (curent continuu) + 1×43 kW (curent alternativ). De asemenea, fiecare staţie va avea minimum 2 locuri de parcare.

Până la sfârşitul anului viitor, E.ON îşi propune să implementeze proiectul pe ruta Iaşi – Gheorghieni – Tg. Mureş, care va deveni astfel o “autostradă electrică” de care vor putea beneficia toţi posesorii de autovehicule prietenoase cu mediul având asigurată infrastructura de încărcare pe întreg traseul. O altă “autostradă electrică”, care va lega municipiul Iaşi de Bucuresti, se află în plină dezvoltare.

Staţiile vor fi integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unităţi şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON.

Până în anul 2020, prin proiectul NEXT-E, în România vor fi instalate 40 de staţii de încărcare rapidă, dintre care 19 de către E.ON, iar 21 de către MOL România.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide