Audi A3 facelift 2010

Autor: Cosmin Iordache acum 10 ani Prezentari


Deşi actuala generaţie Audi A3 va fi substituită în 2011,
hatchback-ul german tot evoluează prin intermediul
facelifturilor, ajungând un fel de campion al gamei constructorului
în materie de astfel de operaţii
. Ultima schimbare la faţă
se consemnează la Salonul de la Liepzig, dar nu este una dramatică
(nu că ne-am fi aşteptat).

Estetic acest model primeşte spoilere noi cu
inserţii cromate în prizele de aerisire şi o grilă restilizată
puţin ca la fratele mai mic Audi A1, cu zona mediană cea pe care se
montează plăcuţa de înmatriculare negru lucios. Alte modificări
sunt redesenarea mânerelor portierelor şi a oglinzilor,
plus geamuri spate cu o tentă fumurie
. În interior singura
modificare mare o vor constata doar cei care comandă transmisia S
Tronic, această având o terminaţie rotundă care se aşează
mai bine în plamă.

Marea noutate este introducerea noului motor,
unul însă destul de controversat prin puterea şi capacitatea mică
pentru o compactă premium. Este vorba de 1.2 TSI, propulsor
care oferă 105 CP şi 175 NM cuplu
. Nu sunt cifre
impresionante, dar acest motor sigur va compensa la consum şi va
face din A3 o maşină mai accesibilă pentru o nouă categorie de
public, cea neinteresată de performanţe, ci doar de statut.
Lansarea se face tot la Liepzig, împreună cu fraţii săi tot cu
facelift, Q7 şi TT.

Citește și...


Comentarii
Inchide