Cel mai scump Range Rover: Ultimate Edition

Autor: Oraan Mărculescu acum 9 ani Prezentari

Oficialii Land Rover nu se mulţumesc doar cu echiparea de top
Autobiography pentru cel mai cunoscut şi apreciat SUV de lux din
lume,
Range Rover
. Cu ocazia Salonului Auto
Geneva 2011
ne prezintă o ediţie specială cu
adevărat extravagantă: Range Rover Ultimate Edition.

Range Rover Ultimate Edition va costa 130.000 lire sterline si va fi construit in 500 de unitati

Preţul de pornire în Marea Britanie pentru RR Ultimate
Edition se cifrează la 130.000 lire sterline – adică peste 150.000
euro
. Este adevărat, un preţ la jumătate faţă de un

Rolls Royce Ghost
, dar nivelul de lux al interiorului se
apropie de ceea ce oferă limuzina britanică.

În privinţa exteriorului, nu va fi prea uşor de identificat
această ediţie specială de un Range Rover mai normal, doar
logo-urile speciale de pe aripile faţă sau jantele speciale de 20
inch fiind un indiciu mai clar
. Mai există şi câteva
ornamente cromate suplimentare, dar, per ansamblu, adevăratul
răsfăţ este rezervat doar pentru interior.

In spate, bancheta a fost inlocuita cu doua fotolii luxoase, ambianta fiind de birou foarte elegant

Şi nu vorbim de postul de conducere pentru şofer – deoarece
Range Rover Ultimate Edition este dedicat celor care vor o maşină
cu şofer. Deci pentru cei care călătoresc pe bancheta din spate.
Însă e eronat să vorbim despre banchetă, deoarece Range
Rover Ultimate Edition are parte de două fotolii individuale,
foarte luxoase
, iar ambianţa generală este de birou de
lux.

Tapiţerie din cea mai fină piele, ornamente din aluminiu
adevărat sau inserţii de lemn de esenţă rară Kalahan – un meniu
pentru milionari. Între cele două scaune regăsim un total nou tunel
central, care adăposteşte atât un frigider pentru băuturi,
cât şi o tabletă pentru laptop.

Pe spatarele scaunelor sunt plasate iPad-uri, iar in tunelul central exista un frigider

Pe spătarele scaunelor faţă sunt integrate iPad-uri, maşina
având conectivitate la internet. Podeaua portbagajului este
realizată din lemn, în stilul regăsit pe yachturi
, pereţii
interiori fiind înveliţi în tapiţerie din piele, iar mânerele şi
marginile sunt realizate din aluminiu.

Range Rover Ultimate Edition nu va fi doar scump, ci şi rar:
doar 500 de exemplare urmează să fie produse, acestea fiind
disponibile pentru clienţi din doar 20 de ţări
. Cât despre
motorizare, doar la Geneva 2011 vom afla ce propulsor îşi va găsi
locul sub capota lui RR Ultimate Edition şi, eventual, dacă modelul
va fi disponibil şi în versiune blindată (necesară pe unele pieţe,
nu?)

Portbagajul lui Range Rover Ultimate Edition este pavat cu lemn, in stil yacht



Comentarii
Inchide