Dacia modifică Duster înainte de lansarea oficială

Autor: Dan Vache 01 apr. 2010 Prezentări
Dacia modifică Duster înainte de lansarea oficială

Primele modele
Dacia Duster
care vor fi livrate clienţilor vor fi un pic
diferite de cele pe care le-am admirat până acum la Salonul Auto de
la Geneva şi la prezentarea oficială din România. Potrivit
comunicatului Dacia, Duster a primit o serie de modificări
care vor reduce consumul de carburant cu până la
24%
, modelul 4×2 dci 85
CP oferind acum un consum mixt de 3,9 litri la fiecare 100
km.
Principalele schimbări se regăsesc la nivel aerodinamic,
acolo unde
Promotor.ro a atras deja atenţia
că este un capitol deficitar,
şi se pare că a fost ascultat.

Pentru că ne aflăm atât de aproape de lansare, vorbim doar de
adăugarea unor noi facilităţi. În primul rând podeaua
maşinii va fi complet carenată
(aşa cum regăsim la modele
de la BMW sau Mercedes) şi pentru că partea frontală era foarte
greu de modificat, s-a decis înlocuirea grilei faţă cu una
cu aripioare ce se pot închide
. Sistemul, regăsit şi pe
modelele Efficient Dynamics de la BMW, reduce consumul prin două
modalităţi. În primul rând, mai ales la modele diesel, reuşeşte să
aducă motorul la temperatura optimă într-un timp mai scurt
(aripoarele fiind închise, reduc răcirea motorului), şi în al
doilea rând, contribuie la diminuarea coeficientului aerodinamic,
ce ajunge la 0.35.

Nu în cele din urmă, alternatorul încarcă acum bateria
doar pe frânare
, în timp ce între ceasurile de bord şi-a
făcut loc şi un indicator pentru schimbarea treptelor de viteză,
care ajută şoferul să obţină un consum cât mai mic. De asemenea, în
acelaşi scop, fiecare nou posesor de Duster va benefica de
un curs gratuit de condus economic
pe circuitul de testare
Renault de la Titu.

Un lot de 40 de modele vor fi livrate însă în varianta iniţială,
Dacia urmând să efectueze modificările la cererea clienţilor.
Aşadar, dacă ridicaţi Duster-ul luna aceasta, ochii sub el.

Ar fi fost frumos, nu-i
aşa?
Dar e doar 1
aprilie!

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide