DDR Miami GT – clona de McLaren F1?

Autor: Oraan Mărculescu 20 iul. 2011 Prezentări

La începutul anilor ’90 apărea fabulosul

McLaren F1
, un supercar cu motor V12
BMW şi care oferea trei locuri
. În 1998 a devenit cea mai
rapidă maşină de serie, atingând 391 km/h, iar cadenţa a fost de
numai 106 maşini, cu preţuri începând de la un milion de dolari în
sus.

Suficient pentru ca McLaren F1 să devină un adevărat obiect de
cult pentru mulţi pasionaţi auto. Cum este şi cazul entuziaştilor
de la DDR Motorsport, care au hotărât să ofere celor
interesaţi „supercarul accesibil”
, o maşină sport care
seamănă izbitor de mult cu McLaren F1.

DDR Miami GT imita destul de bine stilul celebrului supercar McLaren F1

Veţi spune că e normal, chinezii clonează orice. Însă, culmea,
aici nu vorbim de chinezi, ci de… americani.
Deocamdată nu avem informaţii că Gordon Murray sau Ron Dennis,
creatorii lui McLaren F1, ar fi ofensaţi de apariţia noii maşini.
Poate pentru că diferenţele sunt, totuşi, uriaşe.

Chiar dacă aspectul lui DDR Miami GT este suficient de
asemănător cu al unui McLaren F1 (decupare triunghiulară a
portierelor, capota mică dintre faruri, deschiderea similară a
uşilor sau partea din spate profilată la fel), distanţa
faţă de original este mai mult decât uriaşă
.

DDR Miami GT costa 20.000 USD, fiind vorba despre un kit fara motor si transmisie

În primul rând, este vorba despre preţ: DDR Miami GT
costă doar 20.000 USD (mai puţin de 15.000 euro)
. Cum este
posibil aşa ceva? Ei bine, nu e o maşină „la cheie”, ci un car-kit,
pe care îl asamblezi în garaj. În plus, pachetul conţine doar
şasiul tubular, caroseria din fibră de sticlă (nevopsită),
suspensia, sistemele de direcţie şi de frânare, sistemul de răcire
şi câteva elemente ale cockpitului – care e convenţional, cu două
locuri.

Motorul şi transmisia rămân la latitudinea
clientului
, specialiştii DDR Motorsport recomandând
„donatorii” Toyota MR2, Honda NSX sau Chevrolet Corvette. Adică DDR
Miami GT chiar poate deveni un bolid surprinzător de performant, în
funcţie de bugetul suplimentar al clientului.

În concluzie, colecţionarii de McLaren F1 pot sta
liniştiţi – nu riscă să li se devalorizeze bijuteriile
din
garaje din cauza micii clone americane. Care nu ştim cât succes va
avea, mai ales că americanii sunt, din nou, în pragul unui colaps
financiar.

DDR Miami GT poate primi motoare de la Toyota MR2, Honda NSX sau Chevrolet Corvette

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide