Ford Fiesta hot hatch cu motor EcoBoost

Autor: Cosmin Iordache 19 mart. 2010 Prezentări

Fiesta EcoBoost seamana cu Moutune
Ford Fiesta în versiunea hot hatch este deja o certitudine, fiind
zărită pe străzile din Statele Unite. Ca și design modelul
arată foarte similar cu versiunea preparată de cei de la Moutune
(cea din imagini)
.
Kitul cu care modelul de serie se identifică fidel pachetul oferit
de tunerul britanic, având chiar și difuzor și un eleron foarte
asemănător (faceți abstracție de colantele galbene). Singura
diferență este că Fiesta EcoBoost (o vom numi așa în lipsa unei
denumiri oficiale) are două evacuări plasate una pe fiecare
parte.

În materie de
uzină de forță există două posibile opțiuni, motorul EcoBoost de
2.0 litri care dezvoltă în
jurul a 240 CP (
± 10 CP) , care
cel mai probabil va fi păstrat pe versiunea ST a lui Ford Focus,
sau un motor de 1.6 litri. Acesta din urmă este alegerea
firească și este creditat cu o putere care se va încadra în
intervalul 170 – 200 CP
. Ținând cont masa mică a lui
Fiesta (una dintre cele mai ușoare mașini din clasă sa)
performanțele par deja o promisiune interesantă.

Versiunea
surprinsă este, firesc, cea în trei uși, la fel ca și precedentele
modele Fiesta ST. De altfel, pentru a menține
continuitatea cel mai
probabil acest nou model se va numi tot Fiesta ST și se pare că va
fi prezentat nu peste foarte mult timp, testele pe șosea relevând
un model aproape de versiunea de serie.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide