Kia Rio Facelift - Informaţii oficiale

Kia Rio se află de piaţă în varianta actuală din 2005, dar iată că a sosit timpul şi pentru un facelift.

Kia Rio Facelift - Informaţii oficiale Kia Rio Facelift - Informaţii oficiale

Interior de bazaCunoscută şi sub numele de Kia Pride în Coreea de Sud, modelul Rio se află de piaţă de peste patru ani şi s-a clasat până acum în top 5 al celor mai vândute maşini Kia. Cu toate acestea, exemplarul a trecut de mult de vârsta la care era necesar un facelift, cu atât mai mult cu cât modelele asiatice ne gratulau cu o asemenea operaţiunea foarte des.

Precum se poate vedea şi din aceste poze, designul frontal se înscrie în noua tendinţă, pe care o regăsim şi la Kia Ceed facelift, în timp ce în interior vom putea admira noi comenzi pentru sistemul audio, conectivitate bluetooth, un nou volan şi ceasuri de bord redesenate. Vânzările vor începe în ţara de baştină chiar din vara aceasta. Noua grila a la Forte se numeşte Schreyer şi va fi un element comun pentru toate modelele Kia de acum încolo.

În privinţa motorizărilor ştim că va exista un propulsor de1.4 litri DOHC, un 1.6 litri CVVT sau un 1.5 litri turbo diesel cu geometrie variabilă. Acum să ne aşteptăm şi la un facelift la Hyundai Accent, fratele geamăn al modelului Kia Rio.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.