Noul Audi RS3 – toate informaţiile

Autor: Oraan Mărculescu acum 10 ani Prezentari

Zvonuri despre Audi RS3 circulau de multă
vreme
, ba chiar s-a vehiculat lansarea lui la aproape
fiecare mare salon auto din ultimii doi ani. Totuşi, cei de la Audi
au întâziat surpriza cât s-a putut de mult.


VEZI GALERIA MULTIMEDIA CU
NOUL AUDI RS3

Au fost surprinse chiar şi
poze spion cu Audi RS3
la
Ingolstadt
, dar asupra acestora planau multe semne de
întrebare, în primul rând din cauza caroseriei în cinci uşi. Iată,
însă, că noul Audi RS3 nu e inaugurat ca un hot-hatch în 3 uşi,
după cum se aştepta toată lumea, ci ca unul mai practic, în
versiunea RS3 Sportback.

Audi RS3 are un look mai sportiv, dar nu este exagerat.

La fel ca în cazul altor modele Audi purtând indicativul „RS”,
Audi RS3 nu frapează printr-un look exagerat, deşi
fantele generoase din spoiler îl diferenţiază clar de restul gamei.
În rest, detaliile estetice se rezumă la grila împletită, pe care
regăsim logo-ul RS3, nişte praguri diferite, un difuzor decent în
spoilerul spate, o pereche de evacuări şi un eleron pe hayon.

RS3 mai plusează cu ornamente din CFRP (plastic
ranforsat cu fibră de carbon)
, atât în cazul spoilerelor,
cât şi al oglinzilor retrovizoare sau eleronului. Tabloul este
completat în mod reuşit de jantele de 19″, având 5 spiţe şi fiind
polişate în stil titaniu, conferindu-i maşinii un look foarte
dinamic atunci când RS3 este în mişcare.

Motorul lui Audi RS3 este preluat de la TT RS: 2,5 litri turbo, 5 cilindri, 340 CP si 450 Nm.

Dinamismul maşinii este la cote foarte bune, graţie
propulsorului turbo preluat de pe bomba

Audi TT RS
. Este vorba de un motor în cinci
cilindri, care dezvoltă o putere maximă de 340 CP, dar şi un cuplu
maxim impresionant, de 450 Nm, disponibil între 1.600 rpm şi 5.300
rpm.

Prin urmare, Audi RS3 accelerează de la 0 la 100 km/h în
în 4,6 secunde
, în timp ce viteza maximă este limitată la
250 km/h. Nici consumul nu este de natură să bage spaima în
ecologişti: Audi RS3 este creditat cu un consum mediu de 9,1
litri/100 km, iar emisiile de CO2 se cifrează la 212
g/km. Valori corecte pentru nivelul de performanţe al
motorului.

Audi RS3 beneficiaza de tractiune integrala quattro si cutie automata S-Tronic, cu dublu ambreiaj

Nu putea lipsi din meniu tracţiunea integrală quattro,
în timp ce cutia de viteze este automată S-Tronic
, având 7
trepte şi dublu-ambreiaj. Cutia de viteze poate fi comandată şi de
la padelele de pe volan, având două moduri automate şi unul
manual.

Pentru ca Audi RS3 să aibă un comportament cât mai sportiv,
garda la sol a fost coborâtă cu 25 mm faţă de un A3 de serie, iar
discurile de frână au dimensiuni mari: 370 mm în faţă, respectiv
310 mm în spate. Pneurile sunt late, având dimensiunea de 235/35 R
19 în faţă, respectiv 225/35 R 19 în spate. Sistemul ESP
are şi un mod Sport, dar poate fi şi decuplat total pentru senzaţii
tari.

Interiorul lui Audi RS3 estenegru, cu scaune sport, avand cusaturi si lumini rosii

Dacă exteriorul lui RS3 nu e chiar aşa de agresiv faţă de un A3
de serie, interiorul pare să ofere mai multe tuşe de
sportivitate faţă de habitaclul unui
A3 normal
. În primul rând, se remarcă scaunele sport,
îmbrăcate în piele Nappa neagră, asortată cu cusăturile roşii
foarte vizibile. De menţionat finisarea în piano-black a părţii
dorsale a scaunelor faţă.

Habitaclul lui Audi R3 este dominat de negru, cusăturile roşii,
dar şi iluminarea comenzilor tot pe roşu conferindu-i maşinii un
aer sportiv. Volanul are o conformaţie racing, cu o
teşitură în partea inferioară
, având şi comenzi audio sau
cruise control. În rest, ambianţa interioară este dominată de
logo-urile RS3.

Noul model urmează să fie produs în uzina maghiară de la Gyor,
iar preţul de bază în Germania pentru Audi RS3 va fi de
49.900 euro
, în condiţiile unui echipament standard foarte
bogat.

Audi RS3 va fi lansat pe piata la inceputul lui 2011, iar in Germania va costa 49.900 euro

Citește și...


Comentarii
Inchide