Opel Antara facelift 2010 – primele informaţii

Autor: Andrei Nan 09 feb. 2011 Prezentări

Noul Opel Antara combină abilităţile sportive şi de
conducere off-road şi eleganţa urbană
cu un nivel ridicat
de funcţionalitate şi siguranţă. Aducând îmbunătăţiri gamei de
motoare, designului exterior şi confortului interior, Antara poate
fi considerat în prezent un nou rival în segmentul din ce în ce mai
bogat al SUV-urilor.

Cele mai importante modificări au fost realizate în cadrul
îmbunătăţirilor aduse gamei de motoare pentru noul model Antara,
care va fi prezentat la sfârşitul acestui an. Gama de
motoare complet reproiectate, toate conforme cu norma Euro
5
, oferă acum performanţe sporite la conducere, precum şi
un consum şi emisii semnificativ reduse. Chiar şi cele două
transmisii disponibile – una manuală şi una automată, ambele cu
şase trepte de viteză – au suferit schimbări majore care sporesc
eficienţa şi dinamica.

Cel mai nou model din gama de motoare este modernul 2.2
CDTI Turbo diese
l, care este disponibil
în două variante de putere. Versiunea de 120 kW/163 cp oferă cu 36
cp mai mult decât predecesorul său, iar versiunea de 135 kW/184 cp
oferă o putere mai mare cu 34 cp.

Varianta de 163 cp este disponibilă atât pentru versiunea
cu tracţiune frontală sau cu tracţiune integrală
, cât şi
cu transmisia manuală sau automată cu şase trepte de viteză.
Motorul de 184 cp oferă, de asemenea, posibilitatea alegerii între
transmisia manuală şi cea automată şi este oferit împreună cu
tracţiunea integrală ca dotare standard.

Gama de motoare pe benzină oferă, de asemenea, mai multă
putere.
Versiunea de 2,4 litri cu patru cilindri are o
putere de 125 kW/170 cp sau cu 30 cp mai multă putere. La fel ca la
variantele diesel, acest motor este disponibil cu tracţiune
frontală sau integrală şi este combinat cu transmisia manuală sau
automată cu şase trepte de viteză.

Variantele de motorizare prezintă sincronizare variabilă a
arborilor cu came, atât pe partea de admisiem cât şi pe cea de
evacuare, ceea ce optimizează cuplul şi performanţa şi reduce
emisiile şi consumul de carburant. Un şasiu activ
reproiectat i se potriveşte perfect noului Antara
,
asigurând o manevrare dinamică şi un confort excelent la
conducere.

Pe stradă, Opel Antara facelift atrage privirile
datorită aspectului său şic şi luxos
. Grila frontală nouă
cu logoul proeminent îl recomandă imediat ca un membru al familiei
Opel. Proiectoarele de ceaţă cu rame cromate şi bara de protecţie
pentru pietoni conferă autovehiculului un aspect armonios cu o
prezenţă impunătoare. Blocurile optice spate modificate şi jantele
de 19 inch din aliaj uşor, dotare opţională, completează aspectul
robust.

Aspectul sportiv şi elegant al SUV-ului este conferit de către
noua consolă centrală prevăzută cu compartimente de
depozitare suplimentare
, materialele noi şi culorile
adăugate la interior şi la exterior. Grafica optimizată a panoului
de instrumente şi iluminarea interioară eficientă subliniază
ambianţa atrăgătoare.

Opel a îmbunătăţit la modelul Antara facelift funcţiile
care oferă siguranţa şi confortul
. Printre acestea se
numără frâna de parcare cu acţionare electrică, dotare standard,
sistemul de asistenţă la pornirea în rampă şi indicatorul de
schimbare într-o treaptă superioară de viteză, pentru optimizarea
consumului de carburant. Datorită acestor modificări, segmentul
SUV-urilor compacte înregistrează un nou rival.

O dată cu premiera mondială a lui Opel Antara facelift 2010, la
Salonul Auto Bologna 2010 va fi prezentat şi
faceliftul pentru citadina Opel Corsa
, imagini cu noul model
apărând deja pe net de sătpămâna trecută.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide