Prima imagine cu noul Volkswagen Passat

Dacă ultima generaţie Volkswagen Passat vi s-a părut un pas destul de mare spre modernitate, următorul Passat, care va apărea în 2012, revine la valorile tradiţionale, arborând un stil extrem de sobru. Iată prima imagine cu noul Passat.

Prima imagine cu noul Volkswagen Passat Prima imagine cu noul Volkswagen Passat

Englezii de la AutoExpress ne oferă prima imagine cu noua generaţie Volkswagen Passat, preluată dintr-o broşură oficială VW. Atenţie, însă, noul Passat este la fel de "nou" precum Golf 6, fiind vorba, mai degrabă, de un facelift pronunţat al actualului Passat, care e pe piaţă de numai 4 ani.

Despre noul look al lui VW Passat nu putem spune că este surprinzător, fiind realizat în deja consacratul stil lansat de VW Golf 6, însă modelul de clasă medie este mult mai sobru. Aproape că ar putea fi confundat, din faţă, cu limuzina VW Phaeton, la o privire fugară.

Farurile actualului Passat oferă o curbură care, se pare, nu a fost apreciată prea mult de clienţi, astfel încât noul Passat va merge pe ideea unor faruri aproape rectangulare, mult mai serioase. Grila cromată a maşinii actuale este, din nou, un exerciţiu puţin cam nepotrivit pentru clientela de Passat, aşa încât aceasta este modificată după exemplul lui Phaeton.

Şi partea inferioară a spoilerului este puternic modificată, proiectoarele rotunde de ceaţă fiind înlocuite cu unele pe lungime, iar versiunile superioare de echipare urmează să beneficieze de baghete cromate, pentru a sublinia caracterul evoluat al berlinei germane. Totuşi, faţă de Phaeton, luminile de poziţie cu LED nu sunt aşa de evidente

Practic, partea frontală a noului VW Passat va beneficia de multe muchii şi unghiuri drepte, plasând maşina în cercul celor care vor berline medii foarte serioase. Cert este că noul Passat este departe de imaginea dinamică pe care ProMotor a propus-o acum un an, neexistând influenţe estetice de provenineţă VW Passat CC.

Mai multe imagini şi detalii oficiale vor urma, probabil, foarte curând, deşi lansarea oficială a noii generaţii Volkswagen Passat este prevăzută pentru Salonul Auto Paris 2010, în toamnă.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.