Renault Fluence este noul Megane Sedan

Autor: Oraan Mărculescu acum 10 ani Prezentari

Renault FluenceLa
apariţia modelului coreean Samsung SM3, a fost clar că noul Renault Megane
Sedan va arăta la fel, eventual cu mici modificări estetice, pentru
apartenenţa noului model la familia Renault. Pozele spion au venit în sprijinul acestei
afirmaţii.

Iar acum, Renault dezvăluie oficial primele informaţii
despre noua generaţie Renault Megane Sedan. Care poartă chiar şi un
nou nume: Renault Fluence.

Cel mai interesant lucru legat de acest nume este originea lui –
a desemnat, în 2004, cu ocazia Salonului Auto Paris 2004, conceptul
Renault Fluence, care prefigura noul Renault Laguna Coupe. Acum, denumirea
Fluence ne dezvăluie o berlină elegantă în trei volume
,
dar care, la exterior, reuşeşte să dimimuleze foarte bine legătura
strânsă cu Renault Megane 3.

Partea frontală are farurile redesenate într-o manieră mai
sobră, care îi conferă mai multă eleganţă şi aduce Fluence
mai aproape de berlina de clasă medie Renault Laguna
. În partea din spate,
diferenţele faţă de hatchbackul Megane sunt evidente, datorită
adoptării unui portbagaj cu o capacitate impresionantă: 530 litri
în configuraţia standard
. Partea din spate adoptă stopuri
cu o formă nu foarte elaborată, încercând să sugereze şi
simplitate, pe lângă eleganţă.

Renault Fluence - interiorPer
total, noul Renault Fluence este o maşină destul de mare,
având lungimea de 4,62 metri şi un ampatament generos, de 2,7
metri
. Lăţimea de 1,81 metri şi înălţimea de 1,48 metri
conferă maşinii un habitaclu generos, deşi acest lucru nu este aşa
vizibil din afară, Fluence având o linie stilată şi foarte plăcută
pentru un sedan.

Interiorul nu ne aduce, însă, nici o surpriză faţă de
Renault Megane, în ce priveşte aspectul
: aceleaşi linii
plăcute şi aceeaşi ambianţă reuşită, mai stilată decât ce întâlnim
în mod obişnuit în această clasă. Doar în spate se poate spune că
vorbim de modificări serioase, dar nu la nivelul designului, ci al
caracterului util, spaţiul pentru trei pasageri fiind foarte
mare.

La nivelul dotărilor, Fluence nu se abate de la filosofia
Megane, având niveluri de echipare foarte bogate şi
opţionale de lux la preţuri avantajoase
. Bineînţeles,
nivelul de siguranţă nu putea să fie decât la cote foarte mari, de
la ABS şi sistem de control al stabilităţii până la o baterie
completă de airbaguri.

Motorizările sunt cunoscute de la hatchbackul
Megane
, fiind vorba despre două pe benzină (1,6 de 110 CP
şi 2,0 de 140 CP) şi nu mai puţin de patru variante pentru motorul
1,5 dCi (85 CP, 90 CP DPF, 105 CP, 110 CP DPF). Pe lângă
transmisiile manuale mai sunt disponibile o transmisie automată
clasică (pentru motorul de 1,6 litri), precum şi una CVT (cu
variaţie continuă), dar şi DCT (cu dublu ambreiaj).
Motoarele diesel se încadrează în familia eco2
Renault, având emisii de 119 g/km.

La fel ca Renault Megane Sedan, noul Renault Fluence va
fi construit în Turcia, la fabrica Oyak-Renault din Bursa
,
iar principalele pieţe vizate vor fi Turcia, Rusia şi România,
pieţe unde Megane Sedan a avut cel mai mare succes.

În România debutul va avea loc în luna
noiembrie.



Comentarii
Inchide