Skoda Superb 1.6 TDI CR – o nouă motorizare

Autor: Andrei Cosmin Iordache acum 10 ani Prezentari

Skoda Superb, limuzina cehă, renunţă vechiul 1.9 TDI şi adoptă
un motor mai mic de doar 1.6 litri. Pare foarte mic acest motor
pentru o maşină care măsoară de la o bară la alta peste 4,80 metri.
Dar în fapt lucrurile nu stau diferit, pentru că în puterea nu s-a
schimbat la Superb, modelul 1.6 TDI dezvoltând tot 105 CP şi un
cuplu de 250 Nm.

Această motorizare common rail
este disponibilă doar cu o cutie manuală cu 5 rapoarte şi dacă
dinamic nu va încânta, marele câştig vine din latura economică şi
ecologică. Astfel versiunea în trei volume are un consum
mediu de doar 5 litri la 100 km parcurşi, în timp ce break-ul vine
cu un consum mediu de 5,2 litri la 100 km
. Faţă de
precedenta motorizare, reprezintă un câştig în medie de 0,7 litri
(0,6 litri la Combi) care se reflectă şi în emisii.

Skoda Superb 1.6 TDI

Astfel, emisiile de
dioxid de carbon scad consistent în jur de 20 g/km, sedanul având o
valoare de g CO2/ km de 130 g/km
, iar versiunea în două
volume se laudă cu emisii de 133 g/km, ceea ce este de admirat
pentru un automobil care cântăreşte în jurul a 1,5 tone. Masa mare
se reflectă însă în performanţele care sunt modeste, dar
neschimbate. Astfel pentru a atinge 100 km/h Superb 1.6 TDI CR are
nevoie nevoie de 12,5 secunde (12,6 pentru Combi). Această
motorizare a fost iniţial prezentată pentru piaţa engleză, dar
probabil în scurt timp va fi anunţată şi pentru restul
pieţelor.


Citește și...


Comentarii
Inchide