Locul din România unde Volkswagen ar putea deschide o fabrică

Autor: Cosmin Pirv 16 oct. 2019 Știri auto
Locul din România unde Volkswagen ar putea deschide o fabrică

Europarlamentarul Gheorghe Falcă a declarat că Aradul este locaţia analizată de Volkswagen pentru deschiderea unei fabrici Skoda. Potrivit acestuia, investiţia în Turcia, locul ales iniţial de companie, a fost amânată.

Europarlamentarul Gheorghe Falcă, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţii Volkswagen au analizat mai multe locuri din Turcia, Ungaria, România, Serbia şi Bulgaria pentru deschiderea unei fabrici Skoda şi că din România a fost ales Aradul.

„Volkswagen a avut un proiect de extindere şi a anunţat că amână investiţia în Turcia. Înainte au decis să prospere în Europa de Est prin realizarea unei fabrici Skoda. A fost analizată Ungaria, România, Serbia şi Turcia, în România erau vizate mai multe locaţii. Primăria Arad a aflat. Locaţiile propuse de Guvern nu au îndeplinit condiţiile, în timp ce locaţia din Arad a îndeplinit condiţiile şi am început primul nivel de negociere. Am făcut partea de negociere pe patru direcţii apoi, statul român a preluat partea mea de negociere şi a făcut o ofertă consultanţilor, la fel cum au făcut şi Ungaria şi Serbia, doar că Turcia a făcut o ofertă mult mai mare şi atunci s-au decis să nu mute Skoda în sud estul Europei. )…) Apoi Volkswagen a anunţat că amână proiectul. Vom vedea dacă continuă în sud estul Europei investiţia. În acest moment negocierile se pot relua, nu ştim de unde”, a spus Gheorghe Falcă.

El a precizat că în noua fabrică ar urma să fie create circa 4.000 de noi locuri de muncă şi că, dacă va fi aleasă România, fabrica se va face la Arad.

Volkswagen a amânat decizia finală de a construi o fabrică de maşini în Turcia, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, pe fondul criticilor internaţionale cu privire la operaţiunea militară a ţării în Siria, informează Reuters. „Urmărim cu atenţie situaţia actuală şi privim cu îngrijorare evoluţiile actuale”, a spus marţi un purtător de cuvânt al companiei.

La începutul acestei luni, Volkswagen a înfiinţat o filială în provincia Manisa din vestul Turciei. Compania a spus că încă mai negociază şi că nu a luat o decizie finală cu privire la fabrică.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Vasile Măgrădean
Vasile Măgrădean
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide