Noul curier robot creat de Ford livrează pachete la uşă – VIDEO

Noul curier robot creat de Ford livrează pachete la uşă – VIDEO

Autor: ProMotor acum 9 luni Știri

Compania Ford a construit un robot capabil să livreze pachete la uşa destinatarului, iar împreună cu o maşină autonomă acest cuplu ar putea constitui viitorul serviciilor de curierat.

Clipul video este mai jos:

Alături de compania Agility Robotics, Ford a creat robotul denumit Digit care vine la uşa destinatarului la bordul unei maşini autonome, scoate pachetul şi îl livrează la uşă. Digit este coborât automat din spatele maşinii şi este capabil să stea în picioare. Mai mult, robotul este capabil să observe obstacolele de pe traseul său, cu ajutorul unor senzori şi camere video, poate urca scări şi duce livrarea la îndeplinire. Digit comunică constant cu maşina autonomă care l-a adus la destinaţie, aşa că dacă detectează probleme pe traseul către uşă, poate să caute o altă rută cu ajutorul echipamentelor din autovehicul.

Robotul poate transporta până la 18 kilograme şi este biped, iar scările sau terenul accidentat nu ridică probleme pentru el. Digit este capabil şi să îşi menţină echilibrul dacă este împins.

A doua generaţie de roboţi este deja în dezvoltare, iar cea de-a treia şi varianta finală sunt deja planificate pentru toamna acestui an, deci, în teorie, serviciul inovator de livrare nu este departe de a fi introdus în uz.

 



Comentarii
Inchide