RAR a început să primească listele de la Volkswagen: "Conţin vehicule care aparţin mărcilor Audi, Seat, Skoda şi VW"

"Listele sunt actualizate continuu"

RAR a început să primească listele de la Volkswagen: "Conţin vehicule care aparţin mărcilor Audi, Seat, Skoda şi VW" RAR a început să primească listele de la Volkswagen: "Conţin vehicule care aparţin mărcilor Audi, Seat, Skoda şi VW"

Registrul Auto Român (RAR) a primit de la reprezentanţa Volkswagen în România, până în prezent, liste cu peste 50.000 de vehicule destinate comercializării pe plan local echipate cu dispozitive de manipulare a emisiilor, din cele peste 100.000 inventariate de autorităţi.

"Listele sunt actualizate continuu, în prezent numărul acestora depăşind 50.000 bucăţi şi conţin vehicule care aparţin mărcilor Audi, Seat, Skoda şi Volkswagen", a transmis RAR, răspunzând unei solicitări MEDIAFAX.

Potrivit oficialilor RAR, investigaţiile sunt în curs de desfăşurare, urmând ca măsurile propuse de grupul VW şi calendarul lor de aplicare să fie aprobat de autoritatea de omologare germană Kraftfahrt-Bundesamts.

"Ulterior anunţării măsurilor aprobate, Registrul Auto Român va acţiona conform reglementărilor europene aplicabile în cazul rechemării vehiculelor (articolul 32 al Directivei 2007/46/CE, reglementare transpusă în legislaţia naţională prin OG 78/2000 şi prin RNTR-2 (Reglementări privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor
utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul MLPTL 211/2003)", arată RAR.

Articolul invocat descrie procedura de rechemare a vehiculelor: "În cazul în care un producător care a primit o omologare CE de tip pentru un tip de vehicul este obligat, în scopul punerii în aplicare a dispoziţiilor unui act de reglementare sau a Directivei 2001/95/CE, să recheme o serie de vehicule deja vândute, înmatriculate sau puse în exploatare, deoarece unul sau mai multe sisteme, componente sau unităţi tehnice separate instalate pe vehicul, fie că au fost aprobate corespunzător sau nu în conformitate cu prezenta directivă, prezintă un risc important pentru siguranţa rutieră, sănătatea publică sau protecţia mediului înconjurător, acesta informează imediat autoritatea de omologare care a acordat omologarea vehiculului".

Documentul mai arată că producătorul propune autorităţii de omologare un ansamblu de soluţii adecvate pentru a neutraliza riscul, iar autoritatea de omologare comunică autorităţilor celorlalte state membre măsurile propuse. Autorităţile competente se asigură la rândul lor că măsurile sunt puse în practică eficient pe propriul teritoriu.

"Dacă autorităţile competente consideră că măsurile sunt insuficiente sau că nu au fost puse în aplicare suficient de repede, acestea informează fără întârziere autoritatea de omologare care a acordat omologarea CE de tip pentru vehiculele vizate. Autoritatea de omologare îl informează apoi pe producător. Dacă autoritatea de omologare care a acordat omologarea CE de tip nu este satisfăcută de măsurile luate de producător, va lua toate măsurile de protecţie necesare, inclusiv retragerea omologării CE de tip a vehiculelor, în cazul în care producătorul nu propune şi pune în practică măsuri corective eficiente. În cazul retragerii omologării CE de tip a vehiculelor, autoritatea de omologare în cauză informează asupra acestui fapt prin scrisoare recomandată sau mijloace electronice echivalente producătorul, autorităţile de omologare ale celorlalte state membre şi Comisia, în termen de 20 de zile lucrătoare", arată articolul.

Reprezentanţii RAR mai spun că registrul va putea elibera cărţile de identitate ale vehiculelor noi Euro 5 echipate cu motoare Diesel din generaţia EA 189 după aplicarea pachetului de măsuri aprobat pentru remedierea neconformităţilor, aspect comunicat de către constructor pentru fiecare vehicul în parte.

Prejudiciul pe care statul român l-a estimat în cazul Volkswagen pentru cele 105.303 maşini inventariate ca fiind cu probleme se ridică la peste 30 de milioane de euro (123.616.827 lei). Calculul a luat în considerare faptul că taxa auto a fost plătită de cumpărători pentru motorizare Euro 5, iar maşina, în realitate, avea motorizare Euro 4.

Grupul auto german Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Compania a anunţat că va începe, în luna ianuarie, rechemarea la service a vehiculelor echipate cu softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, operaţiunea urmând să fie finalizată până la sfârşitul lui 2016.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.