Fernando Alonso a câştigat primul său Mare Premiu de F1 din 2013, în China

Autor: Iulian Dnistran 14 apr. 2013 Formula 1

Marele Premiul de Formula 1 al Chinei, cel de-al treilea Grand Prix din calendarul competiţional 2013, a fost câştigat de spaniolul Fernando Alonso de la Ferrari, care a reuşit, astfel, să-şi asigure prima victorie din acest an. Ultimul Grand Prix câştigat de Alonso a fost în 2012, în Germania.

Locul al doilea al podiumului a fost ocupat de finlandezul Kimi Räikkönen de la Lotus, iar locul al treilea a fost ocupat de englezul Lewis Hamilton de la Mercedes.

Germanul Sebastian Vettel, câştigătorul Campionatului Mondial de Formula 1 în 2012, a terminat cursa din China pe locul patru, la doar 0,2 secunde în spatele lui Hamilton. Vettel a pornit de pe locul nouă şi a ajuns pe prima poziţie în a doua jumătate a cursei, unde a stat pentru o scurtă perioadă de timp, însă nu a reuşit să-şi menţină avansul, fiindcă anvelopele monopostului său erau mai uzate decât ale celorlalţi. În turul cu numărul 51, germanul a intrat la pituri pentru ultima schimbare de pneuri, când a ales cauciucurile moi, şi a tras tare ca să recupereze timpul pierdut, stabilind cel mai rapid tur al cursei, însă nu a fost suficient.

Pe locul cinci a ieşit Jenson Button de la Mclaren, care a ales o strategie cu două opriri la pituri, spre deosebire de majoritatea piloţilor, care au optat pentru trei opriri.

În urma Marelui Premiu al Chinei, Sebastian Vettel se află pe prima poziţia în clasamentul general al piloţilor, cu 52 de puncte, Kimi Räikkönen ocupă poziţia a doua, cu 49 de puncte, iar Fernando Alonso e pe trei, cu 43 de puncte.

Mark Webber de la Red Bull a avut parte de un weekend problematic. El a plecat în cursă de pe linia piturilor şi a fost nevoit să intre din nou la pituri în turul al doilea pentru a-şi schimba pneurile moi cu unele medii. Apoi, în turul al 15-lea, Webber intră în coliziune cu Jean-Eric Vergne de la Toro Rosso. Cei doi intră la pituri, unde australianul primeşte anvelope noi şi un nas nou. El iese din nou pe pistă, însă rulează încet, aşa că echipa îi spune să intre din nou la pituri. În turul al 18-lea, roata din dreapta-spate a monopostului lui Mark Webber se desprinde, iar australianul e nevoit să abandoneze.

Şi Kimi Räikkönen a avut parte de un mic accident. În turul 16, finlandezul a intrat în spatele monopostului condus de Sergio Perez, însă nici unul dintre cei doi nu au abandonat cursa. De altfel, Räikkönen a rulat până la sfârşitul cursei cu nasul monopostului avariat.

Lista piloţilor care au abandonat în China este completată de Nico Rosberg, care a avut probleme la suspensie în urma celei de-a doua opriri la pituri, Esteban Gutierrez şi Adrian Sutil. Gutierrez ar putea fi sancţionat pentru că a intrat violent în spatele lui Sutil.

În urma cursei din China, o serie de alţi piloţi vor fi cercetaţi pentru posibile încălcări ale regulamentului, mai exact pentru folosirea sistemului DRS în zona de steag galben.

Următoarea cursă din calendarul competiţional 2013 este Marele Premiu din Bahrain, care se va desfăşura în 21 aprilie 2013.

Rezultatele complete ale Marelui Premiu de Formula 1 al Chinei pot fi consultate aici.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide