Ai voie să circuli în spatele unei ambulanțe aflate în misiune? Ce riscă șoferii care fac asta

Autor: Radu Țuțulan 10 dec. 2023 Știri auto

Unii șoferi, pentru a scăpa de aglomerație, circulă în spatele unei ambulanțe aflate în misiune, care are semnalele luminoase și acustice în funcțiune. Dar cât de legală este această manevră?

Legislația rutieră stabilește că anumite categorii de vehicule au prioritate de trecere, când se află în misiune. Pentru a fi ușor de observat, acestea au montate dispozitive care emit semnale acustice și luminoase.

Iar, în funcție de culoarea pe care o au girofarurile, șoferii pot fi obligați inclusiv să oprească.

Ce obligații au șoferii în funcție de culoarea girofarului

Potrivit Codului Rutier, semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule.

În general, acestea sunt de culoare roșie, albastră sau galbenă. Dar numai girofarurile roșii și albastre sunt montate pe mașinile de intervenții. Cele de culoare galbenă sunt destinate vehiculelor cu gabarit depășit.

Ce obligații au șoferii, în funcție de culoarea girofarului:

  • lumina roșie obligă șoferii să oprească
  • lumina albastră obligă șoferii să acorde prioritate de trecere
  • lumina galbenă obligă șoferii să circule cu atenție.

Singurele vehicule cu girofar de culoare roșie sunt cele de Poliție și Pompieri. Când acestea sunt pornite, șoferii au obligația de a opri și a permite trecerea vehiculelor de intervenție.

Toate celelalte categorii de vehicule de intervenție (Jandarmerie, Ambulanță, Poliția de Frontieră, etc.) au semnale luminoase de culoare albastră.

Este legal să circuli în spatele unei ambulanțe aflate în misiune?

În momentul în care se află în misiune, ambulanța are semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Asta îi permite să circule fără nicio restricție de viteză, sens de mers sau reguli de prioritate. Singura condiție e ca cel aflat la volanul Salvării să ia toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina producerea unui accident.

Însă, acei șoferi care se folosesc de Ambulanță pentru a „scăpa” de ambuteiaje, riscă să rămână fără carnet. Legea nu interzice în mod expres șoferilor să circule în spatele unei ambulanțe în misiune. Dar, ținând cont de faptul că acest vehicul se deplasează în regim de urgență, este foarte probabil să încalce mai multe norme rutiere.

De exemplu, conform legii Ambulanța poate depăși viteza maximă impusă, poate circula pe contrasens, poate încălca linia continuă, iar pietonii sunt obligați să dea prioritate acestor tipuri de vehicule. În schimb, șoferii care se află în urma unei Salvări și încalcă aceste legi, vor fi sancționați.

În plus, pot provoca accidente. De exemplu, pot pătrunde într-o intersecție fără a respecta culoarea roșie a semaforului și să lovească o mașină care circulă regulamentar.

Dincolo de aceste aspecte, e și o chestiune de bun-simț. Pentru că, practic, șoferii din față s-au dat de-o parte pentru a face loc Ambulanței, nu altui șofer care se grăbește spre casă ori spre locul de muncă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide