Amenzi 2023: Ce se întâmplă daca te oprește poliția și nu ai buletinul la tine. Poți prezenta o copie a cărții de identitate?

Autor: Radu Țuțulan 29 oct. 2023 Știri auto

Șoferii sunt obligați să prezinte polițiștilor, în cazul unui control, mai multe documente, altfel vor fi amendați. Dar, iată ce se întâmplă dacă nu ai buletinul la tine și prezinți o copie a cărții de identitate.

Conform legii, toate persoanele de peste 14 ani sunt obligate să dețină un act de identitate. Iar când ies din casă, indiferent că urcă în mașină sau se plimbă prin parc, trebuie să-l aibă asupra lor.

Cei care nu prezintă polițistului un document de identitate riscă o amendă de până la 500 de lei. În cazul șoferilor, amenda este și mai mare.

Ce se întâmplă daca te oprește poliția și nu ai buletinul la tine

Dacă ai uitat buletinul acasă ori pur și simplu nu ai vrut să-l prezinți polițistului de la rutieră care te-a oprit pentru control, riști o amendă cuprinsă între 870 lei și 1.160 lei.

Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni […] nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2)”, se stipulează în Art. 101 (18), din Legea circulației 195/2002.

Mai exact, Art. 35, alin. 2, din legea circulației stabilește că toți conducătorii auto sunt obligați să aibă asupra lor când conduc un vehicul:

  • certificatul de înmatriculare a mașinii
  • carnetul de conducere
  • cartea de identitate
  • polița RCA (poate fi prezentată și în format electronic).

Poți prezenta o copie a cărții de identitate?

Conform legii, șoferii pot prezenta polițistului care îi oprește pentru control o copie a asigurării auto obligatorii. Sau îi pot prezenta în format electronic (fotografie/document text/etc.), pe telefonul mobil, dovada încheierii unei polițe RCA.

Aceste este însă singurul document, dintre cele obligatorii, care nu trebuie prezentat în original.

Talonul (certificatul de înmatriculare), permisul (carnetul de conducere) și buletinul (cartea de identitate) trebuie toate prezentate în original.

Altfel, chiar dacă prezentați o copie a buletinului sau o poză a acestuia, polițistul tot vă poate amenda pentru că nu aveți cartea de identitate în original.

Însă, în practică, dacă șoferul are un comportament decent și nu a săvârșit alte abateri mai grave, poate scăpa doar cu un avertisment. Dar asta rămâne la alegerea agentului de poliție, care oricum îi va verifica identitatea în baza de date.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide