Ce se întâmplă dacă ai lovit un animal cu mașina? Cine poartă responsabilitatea legală în cazul unui accident

Autor: Radu Țuțulan 01 oct. 2023 Știri auto

Sunt mulți șoferi care au fost implicați în accidente de circulație sau și-au avariat vehiculul după ce au lovit un animal cu mașina. Cine e de vină și poartă responsabilitatea legală într-un astfel de caz?

În orice moment se poate întâmpla să-ți sară, de nicăieri, un animal în fața mașinii. Fie că vorbim de un câine, o pisică sau un cerb. În unele situații, poți evita impactul, în alte, însă, nu mai ai timp de reacție.

O astfel de situație se poate petrece pe un drum local, unde viteza maximă legală este de până în 50km/h sau pe autostradă, unde se circulă cu 130 km/h.

Ce se întâmplă dacă ai lovit un animal cu mașina

Există două perspective din care trebuie analizată această situație: cea a șoferului și cea a proprietarului animalului.

Fiindcă poate fi vina șoferului, care a circulat cu viteză prea mare. Sau nu a respectat marcajele rutiere ori a trecut pe roșu și a lovit animalul care traversa, în lesă, alături de stăpân.

Sau poate fi vina proprietarului, care a lăsat animalul nesupravegheat, iar acesta a ieșit din curte. Sau a scăpat din lesă și a intrat pe partea carosabilă.

În oricare dintre cazuri, șoferul este obligat să raporteze producere accidentului în cel mult 24 de ore la secția de poliție de pe raza localității unde s-a produs evenimentul.

Cine poartă responsabilitatea legală în cazul unui accident

În funcție de situație, șoferul sau proprietarul animalului poartă responsabilitatea legală în cazul unui accident.

Dar această vină nu poate fi stabilită decât în instanță, în cadrul unui proces civil. Pentru că România nu include în legislația rutieră nicio prevedere referitoare la accidente produse din cauza unui animal.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa”, stabilește Art. 1375 din Codul Civil.

Ceea ce înseamnă că, în cazul unui accident produs din cauza unui animal de companie, proprietarul animalului poate fi pus să plătească pagubele.

Dar, asta înseamnă ca posesorul animalului să fie cunoscut oficial (să aibă cip de identificare). Iar șoferul să poată dovedi că accidentul s-a produs din cauza respectivului animal.

Cine e de vină dacă lovești un animal sălbatic sau un câine vagabond

Într-o astfel de situație, este greu să tragi pe cineva la răspundere, pentru a te despăgubi.

Te poți adresa instanței de judecată și să ceri administratorului drumului să-ți plătească daunele. De exemplu, în cazul unei autostrăzi sau a unui Drum Național, poți chema în judecată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Sau în cazul unui animal sălbatic, poți cere despăgubiri administratorului fondului cinegetic din zona unde s-a petrecut accidentul”, a explicat avocatul Valentin Ciobanu pentru ProMotor.

Numai că, în prezent, nu există o lege care să atragă răspunderea directă a administratorului drumului pentru daune auto provocate de animale fără stăpân sau sălbatice.

Astfel, singura șansă a șoferului e ca mașina să fie asigurată CASCO. Altfel, este foarte probabil să fie nevoit să plătească reparațiile din propriul buzunar.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide