Cum arată camerele video care vor fi purtate de polițiștii din Teleorman în misiuni – FOTO

Autor: Marius Vișan 23 sept. 2020 Știri auto

Încă 29 de autospeciale noi intră de astăzi în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, contribuind astfel la îmbunătăţirea capacităţii de răspuns, precum și la creșterea gradului de siguranță pentru polițiștii care intervin la evenimente.

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a recepționat astăzi un lot de 29 de autospeciale noi, Dacia Logan, care vor fi repartizate structurilor de ordine publică din mediul urban și rural.

Toate au dotări specifice muncii operative – sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigură condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor. De asemenea, sunt colantate după grafica nouă adoptată la nivelul ministerului.

Polițiștii vor purta sisteme de înregistrare audio-video, de tip body camera

Autospecialele fac parte din programul de înzestrare cu mijloace auto desfășurat de M.A.I. în acest an, achiziție făcută din fondurile proprii și din rezerva bugetară.

De asemenea, polițiștii teleormăneni vor intra în posesia a 108 sisteme de înregistrare audio-video, de tip body camera, care vor fi folosite în teren de către polițiștii care interacționează cu cetățenii în mod curent.

Prin dotarea polițiștilor cu aceste dispozitive se urmărește în principal o relaționare mai bună cu cetățenii.

Intră în Galeria Foto

Despre noile autospeciale ale Poliției achiziționate anul acesta

Noile autospeciale de poliție, cu inscripționări asemănătoare cu cele din Germania, au început să iasă pe stradă încă de la jumătatea lunii iulie. Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a fost printre primele subunități de poliție din țară care au primit noile mașini Dacia. Autospecialele au fost achiziționate în baza contractului semnat între MAI și Automobile Dacia.

Toate mașinile au dotări speciale: sisteme acustice și vizuale de avertizare, alte dispozitive pentru îndeplinirea misiunilor și sunt colantate după noua grafică.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide