Dacia cade la pace cu sindicatele

Autor: Cosmin Iordache 17 feb. 2009 Știri auto
Dacia cade la pace cu sindicatele

În grupul Renault bate vântul disponibilizărilor, dar Dacia se pune la adăpost prin prelungirea valabilităţii contractului colectiv de muncă până la data de 1 februarie 2010. De asemenea, pentru a compensa deprecierea leului în raport cu principala monedă europeană, compania va acorda tuturor angajaţilor o indemnizaţie lunară de 70 de lei începând cu 2009 şi încă una de 40 de lei de la 1 aprilie.

Performanţa anului trecut, umbrită de un sfârşit mai puţin fast, nu a fost trecut cu vederea de responsabilii cu personalul şi fiecare angajat va primi pentru participarea la profitul societăţii la data de 1 mai 700 de lei. În plus zilele de sărbători legale şi religioase prevăzute în contract vor fi suplimentate cu trei zile, două de Rusalii şi una de Adormirea Maicii Domnului, conform MEDIAFAX.

Pentru angajaţii de la Dacia va urma însă un prag critic în octombrie 2009, atunci când se vor negocia noi prevederi contractuale în funcţie de perfromanţele acestui an şi cum prezentul este destul de neproductiv, viitorul nu se anunţă prea îmbucurător la Dacia, totuşi.

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide