Este legal să faci stânga de pe banda din dreapta? Ce prevede Codul Rutier actualizat

Autor: Radu Țuțulan 17 mart. 2024 Știri auto
Este legal să faci stânga de pe banda din dreapta? Ce prevede Codul Rutier actualizat

În momentul în care urmează să efectueze un viraj, șoferul trebuie să se încadreze corespunzător direcției în care urmează să se deplaseze, respectând regulile de circulație și indicatoarele din acea zonă. Dar, este legal să faci stânga de pe banda din dreapta?

Foarte multe accidente de circulație se produc din cauza șoferilor care efectuează un viraj. Fie aceștia nu se asigură și nu permit trecerea celor care vin din față sau de pe un drum cu prioritate. Fie „taie fața” conducătorilor auto care circulă în aceeași direcție, dar pe o altă bandă.

Cum se efectuează corect virajul la stânga sau la dreapta

Încă din timpul școlii de șoferi, conducătorii auto învață cum se efectuează corect un viraj într-o intersecție.

Astfel, șoferul care urmează să schimbe direcția de mers trebuie să se încadreze din timp pe banda corespunzătoare. De exemplu, pe un drum cu mai multe benzi pe sens, dacă urmează să facă un viraj la stânga, trebuie să circule pe banda din stânga.

În cazul drumurilor unde benzile de circulație nu sunt trasate și nici nu există marcaje rutiere, șoferii trebuie să ocupe următoarele poziții:

  • rândul de lângă bordură sau acostament, cei care vor să schimbe direcția de mers spre dreapta;
  • rândul de lângă axa drumului sau de lângă marcajul de separare a sensurilor, cei care vor să schimbe direcția de mers spre stânga. Când circulația se desfășoară pe drumuri cu sens unic, conducătorii de vehicule care intenționează să vireze la stânga sunt obligați să ocupe rândul de lângă bordură sau acostamentul din partea stângă;
  • oricare dintre rânduri, cei care vor să meargă înainte.

Este legal să faci stânga de pe banda din dreapta?

Această situație nu poate fi luată în discuție decât în cazul drumurilor cu cel puțin două benzi pe sens.

De exemplu, pe o șosea cu 3 benzi pe sens, administratorul drumului poate stabili că 2 dintre benzi pot fi folosite pentru viraj la stânga. Iar cea de-a 3-a exclusiv pentru mers înainte. În această situație, cei aflați pe banda de mers înainte nu au dreptul să efectueze viraj la stânga.

Dar, este foarte important să acordăm atenție semnelor de circulație și marcajelor rutiere. Pentru că pot fi situații în care, de exemplu, o bandă să fie marcată cu săgeată la stânga și înainte. Situație în care șoferii aflați pe respectiva bandă au dreptul atât să vireze la stânga, cât și să-și continue deplasarea înainte.

Însă, de cele mai multe ori, pe un drum cu 3 benzi, fiecare bandă e dedicată unei singure direcții:

  • banda 1 (din dreapta) pentru viraj la dreapta;
  • banda 2 (din mijloc) pentru direcția înainte;
  • banda 3 (din stânga) pentru viraj la stânga.

Ceea ce înseamnă că doar șoferii aflați pe banda 3 au dreptul să efectueze legal viraj la stânga.

Cât este amenda pentru viraj la stânga neregulamentar?

În momentul în care un conducător auto efectuează viraj la stânga de pe banda din dreapta, unde are obligația de a merge înainte, încalcă legea. Pentru că nu a respectat semnificația indicatorului sau marcajului rutier, acesta riscă să fie amendat.

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni […] nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare”, prevede Art. 100 (3) din Codul Rutier actualizat.

Ceea ce înseamnă o amendă cuprinsă între 660 lei și 825 lei.

Iar dacă face acest viraj de pe banda din dreapta și nu acordă prioritate, atunci șoferul se va alege și cu permisul suspendat pentru 30 de zile.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide