Experiment Volkswagen. O insulă grecească elimină orice vehicul cu motor pe combustie

Autor: Promotor 05 nov. 2020 Știri auto

Volkswagen pune în aplicare un experiment inedit într-o insulă grecească. În șase ani, niciun vehicul cu motor pe combustie nu va mai circula acolo.

GALERIE FOTO

Experimentul se va desfășura în cadrul unui parteneriat semnat Volkswagen și de autoritățile elene. Astfel, în următorii șase ani, insula grecească Astypalea din Marea Egee se va transforma radical. Localnicii și turiștii vor circula acolo doar cu vehicule electrice, iar energia folosită va proveni exclusiv de la panouri solare și de la eoliene. Astypalea va deveni astfel o zonă neutră din punct de vedere energetic, cu impact minim asupra mediului.

Insula grecească are o suprafață de 97 km2 și  o populație de numai 1.300 de locuitori. Peste 70.000 de turiști ajung anual acolo.

Localnicii dețin, la această oră, 1.494 de autoturisme. Acestea vor fi înlocuite treptat cu 1.000 de f, furnizate de Volkswagen. Conducătorii auto vor primi vehicule cu emisii zero. Astfel de vehicule vor fi oferite și autorităților publice. Mașinile de poliție și ambulanțele vor fi tot electrice.

În cadrul experimentului, și transportul public va fi transformat. Cele două autobuze cu motoare diesel, care operează în prezent pe insulă, vor fi înlocuite cu trotinete electrice produse de SEAT, cu biciclete electrice și mașini electrice, disponibile prin servicii de închiriere, în baza unor aplicații.

Volkwagen asigură și energie regenerabilă pe insula grecească

Pe teritoriul insulei, își vor face apariția 230 de stații de încărcare publice și private. Acestea vor fi instalate de compania elenă Eli, aflată sub egida Volkswagen.

Proiectul include și schimbarea sursei de energie electrică, furnizată, la această oră, de generatoare care funcționează cu motorină. Acestea vor fi închise progresiv, pe măsură ce se va face trecerea la energie furnizată prin intermediul centralelor eoliene și al panourilor solare.

Volkswagen are la dispoziție șase ani pentru a-și pune planul eco în aplicare în insula grecească.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide