Proprietarul unui Mercedes-Benz s-a trezit cu mașina furată. Dotarea ”vulnerabilă” care le-a dat mână liberă hoților

Autor: Marius Vișan 06 mart. 2022 Știri auto

În toamna lui 2021, Samet Çaki (21 de ani) s-a mutat împreună cu întreaga familie într-o suburbie din Hamburg tocmai ”pentru că aici părea mai sigur”, spune tânărul.

Locuința dispunea și o parcare subterană pe care proprietarul plătea o sumă destul de mare, sperând ca astfel mașinile familiei să fie protejate. Dar, într-o noapte, Mercedes-ul ML 350 CDI, construit în 2012, a dispărut. Mașina (un exemplar Edition 1) dispunea de pachetul sport AMG și un interior acoperit cu piele nappa. SUV-ul german valora aproximativ 32.000 de euro. Acum, familia Çaki trăiește cu frică: ”Mama mea nu mai îndrăznește să intre singură în garaj”, spune Samet.

Proprietarul unui Mercedes-Benz s-a trezit cu mașina furată. Dotarea ”vulnerabilă” care le-a dat mână liberă hoților
Sursă foto: Bestmediapartners.com

Familia Çaki crede că a fost spionată. Cel mai probabil făptașii au acționat la comandă. Cum au putut hoții să fure vehiculul? Nu este clar. Ambele chei se aflau în apartament. Probabil că hoții au trecut de sistemul de intrare fără cheie (numit Keyless Go). Sistemul întâlnit pe autoturisme din gama de lux a producătorului Mercedes-Benz este interceptat la citirea cartelei de acces a proprietarului, hoții de mașini duplicând datele acesteia pentru a obține acces în vehicul și porni motorul.

Statistic vorbind, nu e de mirare că acel exemplar Mercedes-Benz ML a fost furat. Șapte din zece mașini furate sunt SUV-uri, iar Hamburg este al doilea oraș (cu mult după Berlin) cu cele mai multe furturi auto.

Dispozitive inteligente cumpărate de pe ”Dark Web”

Modul în care hoții fură mașinile dotate cu sistem de acces fără cheie este destul de simplu, doar că, pentru asta, hoții este nevoie de echipamente speciale. Infractorii le cumpără de pe așa numitul ”Dark Web”. Dark Web-ul (internetul întunecat) conține pagini ascunse motoarelor de căutare tradiționale unde sunt comercializate diverse produse ilegale.

Modul de operare include localizarea mașinii prevăzută cu Keyless Go, spre exemplu în parcarea unui mall. Hoțul așteaptă întoarcerea proprietarului și interceptează semnalul wireless transmis pentru deblocarea mașinii. Acesta este așteptat să se îndepărteze din nou de mașină sau urmărit până acasă, hoțul încercând din nou să intercepteze semnalul cartelei auto.

La momentul potrivit, nu rămâne decât ca semnalul de activare clonat să fie retransmis pentru a obține acces și conduce mașina furată.

Sursă: Bestmediapartners.com 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Bestmediapartners.com 


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide