O legendă americană pe meleaguri românești. Am testat noua generație Ford Bronco în România – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 16 oct. 2023 Știri auto

Noul Ford Bronco a ajuns și în Europa. Chiar dacă pe piețele de pe Bătrânul Continent va fi vândut în numere limitate, ne bucurăm că acest off-roader pășește și în afara Americii de Nord. La doar câteva luni de la sosirea în Europa, am avut ocazia de a testa noul SUV și în România, și nu oricum, ci așa cum îi stă cel mai bine, în teren accidentat.

Cei de la Ford ne-au invitat să participăm la două zile de trasee în off-road la volan noului lor SUV, o ofertă pe care nu aveam cum să o refuzăm. În plus, am avut ocazia de a încerca și noul Ford Ranger în versiunea Wildtrak, pe lângă Bronco.

Cele două zile ne-au purtat pe drumuri forestiere, cărări de munte, zone mocirloase, rampe abrupte și peste obstacole peste care, sincer să fiu, am trăit unele emoții destul de puternice, să le spunem așa. Printre cele mai importante repere pe care le-am vizitat pe parcursul aventurii noastre în off-road se numără Vârful Pleșuva, pe care îl putem vedea chiar de pe DN1, Vârful Șantilia Mare sau Curmătura Fiarelor.

Un model încărcat cu istorie

Propun o mică recapitulare înainte de a porni la drum. Ford Bronco a fost lansat inițial în 1965, fiind o mașină rezultată din viziunea lui Donald Frey, același om care a creat și celebrul Ford Mustang. Poate nu la fel de celebru pe meleaguri europene, Bronco a fost conceput de la început ca un off-roader dedicat, asemenea modelelor produse de Jeep.

Cu toate acestea, clientela a evoluat de-a lungul anilor, astfel că oamenii își doreau vehicule mai rafinate și mai confortabile, nu neapărat deosebit de capabile în teren. Așadar, după 5 generații, Ford Bronco a ieșit din producție în 1996.

Din fericire, producătorul american nu a renunțat la ideea de Bronco și, după mai bine de două decenii, SUV-ul de teren a fost readus la viață, de această dată mai capabil și mai tehnologizat ca oricând, gata să înfrunte rivalul său în segment, Jeep Wrangler.

Cu Ford Bronco îți faci cumpărăturile, dar urci și pe munte

Este un mod bun de a sumariza această nouă generație. Bronco este o mașină ușor de condus în viața de zi cu zi, dar se trezește la viață când simte pământul sub anvelope.

Noua generație este construită pe o platformă similară cu ceea ce regăsim pe Ford Ranger. Când vine vorba de design, noul model este clar inspirat de originalul Bronco, lansat în urmă cu aproape 60 de ani. Astfel, proporțiile pătrățoase au fost păstrate, dar aduse în secolul XXI cu ajutorul materialelor moderne și blocurilor optice cu tehnologie full LED.

În plus, dacă vrei să te conectezi și mai bine cu natura, toate modele Bronco ce vor fi vândute în Europa beneficiază de un hardtop compus din 4 piese, ce pot fi îndepărtate în mod individual. Cu ajutorul unei unelte speciale, în doar 8 minute plafonul poate fi demontat complet. La fel și ușile. Acestea pot fi demontate și depozitate în siguranță, pentru ca pasagerii să se bucure de o experiență completă.

La fel ca exteriorul, și habitaclul noului Bronco rămâne fidel temei retro. Planșa de bord verticală, ce înglobează mânere de prindere, materialele durabile și ușor de curățat, dar și poziția înaltă la volan nu ne lasă să uităm în ce ne aflăm. Totuși, Bronco dispune de multe tehnologii moderne, ia cabina utilizează un instrumentar de bord parțial digital și un ecran de 12 inch, pentru sistemul de infotainment SYNC 4. Trebuie să menționăm și că Bronco vine în standard cu încărcare prin inducție pentru telefoanele mobile, sistem audio B&O cu 10 incinte și camera video cu vedere la 360 de grade.

Ce modele vin în Europa?

Ford va aduce în Europa două echipări pentru Bronco: Outer Banks și Badlands. Ambele vor fi oferite cu motorul V6 de 2,7 litri, care dezvoltă 335 CP și 563 Nm cuplu maxim. Indiferent de alegerea făcută, mașina vine echipată în standard cu o transmisie automată cu 10 trepte și sistem de tracțiune integrală cu reductor. În plus, versiunea Badlands beneficiază de diferențiale blocabile atât pe puntea față, cât și pe puntea spate. În plus, această versiune dispune și de o bară antiruliu decuplabilă pentru puntea față, ceea ce permite o articulare mai bună a roților.

La noi în țară, Bronco Outer Banks pornește de la 79.400 de euro. Pentru Bronco Badlands trebuie să scoți din buzunare cel puțin 83.400 de euro cu TVA inclus.

Am dus Ford Bronco și camioneta Ranger în off-road, prin România

Am avut la dispoziție 4 exemplare Bronco și 4 camionete Ranger. Bineînțeles, toată lumea voia să conducă noul Bronco, așa că am avut noroc să prindem versiunea Outer Banks, chiar dacă acesta este un model mai „cuminte”, nu atât de pregătit pentru off-road.

Odată urcați în mașini, a urmat un drum combinat de autostradă și ceva DN1, traseu pe care am descoperit că Bronco este un cruiser destul de confortabil, dar aerodinamica nu-l ajută la capitolul zgomot la interior. Cel puțin compensează prin sistemul audio de bună calitate. Înainte să intrăm în teren accidentat, am observat un consum mediu de aproximativ 18. De asemenea, cele aproximativ 2 tone își fac simțită prezența, în special pe zonele de frânare sau în viraje.

După cei aproximativ 100 km petrecuți pe asfalt, a venit momentul să scoatem mașinile în teren și să ne îndreptăm către Vârful Pleșuva. Pentru a ajunge acolo, am navigat prin pădure, noroi, câteva ravene și am traversat porțiuni acoperite cu piatră, pe măsură ce ne apropiam de vârf. A existat un singur moment în care a trebuit să jonglăm puțin cu mașina pentru că, după cum am descoperit, cel mai bine este să folosești reductorul în situații mai complicate. De altfel, mașina s-a comportat foarte bine, chiar dacă au existat momente în care simțeam că pulsul începe să depășească limitele normale. Iar acest lucru este valabil pentru versiunea Outer Banks, mult mai „soft” decât Badlands, care avea anvelope mai bune, posibilitatea de a folosi diferențialele blocabile pe ambele punți și o gardă la sol de 261 mm; Outer Banks dispune doar de 237 mm.

G.O.A.T sau cum să treci peste orice obstacol

G.O.A.T sau Goes Over Any Terrain se referă la modurile de rulare disponibile pe Bronco. Din moment ce noi am avut versiunea Outer Banks, am avut la dispoziție moduri de rulare precum Normal, Eco, Sport, sau Slippery & Sand sau Mud/Ruts. Versiunea Badlands beneficiază și de opțiunile Baja sau Rock Crawl.

Mașina are un unghi de atac de 38 de grade, unghiul de degajare măsoare 31 de grade și poate traversa un vad de apă adânc de până la 80 de centimetri. Mai mult, camerele cu care Bronco este dotat te ajută foarte mult în teren, nu doar la parcare. SUV-ul este echipat cu o cameră video la 360 de grade, dar și cu o cameră montată frontală, care permite vizualizarea traseului din fața mașinii chiar și atunci când vizibilitatea este redusă din cauza pantelor.

Bronco dispune de multe sisteme inteligente, cum ar fi Trail Control (un fel de pilot automat ce menține o viteză constantă în off-road), dar și Trail Turn Assist. Acest sistem frânează roata interioară spate și reduce raza de bracare cu până la 40%, o funcție foarte utilă în off-road, mai ales atunci când ai de abordat viraje strânse.

Ford Bronco utilizează sistemul de suspensie H.O.S.S (High-Performance Off-Road Stability Suspension). Acesta se asigură că roțile mențin contactul cu solul chiar și la încrucișări extreme ale punților.

Suspensia H.O.S.S constă în brațe independente cu arcuri elicoidale pe puntea față, care ar trebui să ofere un nivel de confort mai mare pe drum, dar să păstreze un nivel de articulare potrivit pentru uzul în teren accidentat. În spate, Bronco are o punte cu cinci brațe, arcuri cu o cursă lungă și rată variabilă.

Bronco Outer Banks are o cursă a suspensiei de 200 mm pe față și de 215 mm pe spate. Prin comparație, suspensia regăsită pe Bronco Badlands este produsă de Bilstein și are o cursă de 240 mm pe față și 261 mm pe spate, mai performantă în teren. Cei ce vor folosi mașina preponderent în off-road, cu siguranța vor alege versiunea Badlands, dar noi spunem că nu te vei face de rușine nici cu un Outer Banks, doar să fii puțin atent să nu atingi pragurile laterale, care încurcă puțin în teren.

Nici Ranger nu se lasă mai prejos

A doua zi am făcut schimb de mașini și am pornit la drum la bordul lui Ford Ranger Wildtrak, o versiune orientată mai mult spre off-road a celei mai populare camionete vândute în Europa.

Traseul pe care l-am urmat pe parcursul celei de-a doua zile a fost mai dificil și ne-a dus către vârful Șantilia Mare. Am urcat către obiectivul nostru pe drumuri forestiere, care, în unele zone, fuseseră afectate de ploile abundente. Mașina pe care am condus-o, Ranger Wildtrak, a fost echipată cu motorul V6 diesel de 3,0 litri, care produce 240 CP și 600 Nm cuplu motor maxim. Jantele de 18 inch au fost încălțate cu anvelope A/T cu un balon destul de generos, ceea ce ne-a mai liniștit. De asemenea, transmisia automată cu 10 trepte s-a descurcat foarte bine, iar diferențialul blocabil de pe puntea spate ne-a ajutat să ieșim din cele mai grele situații fără prea mare efort.

Ford Ranger Wiltrack s-a dovedit a fi și confortabil pe asfalt, nu doar suficient de abil în teren, cu toate că dimensiunile mașinii, în special ampatamentul lung, îl fac mai puțin versatil în situații limită. Chiar și așa, camioneta a parcurs fără probleme diferitele tipuri de suprafețe și a trecut cu brio peste obstacole. Cea mai mare diferență o face puntea spate, deoarece arcurile lamelare îi oferă un caracter mai „săltăreț”, comparativ cu un Bronco, ce folosește arcuri elicoidale. În plus, la drum întins am descoperit că zgomotul de vânt este simțitor mai mic decât în Bronco. Chiar putem spune că este un pick-up foarte bine insonorizat.

Cât despre consumuri, după o zi de off-road și aproximativ 250 de kilometri parcurși pe asfalt, am ajuns la destinație cu un consum mediu de aproximativ 13 litri per suta de kilometri. Considerăm că nu este o valoare rea deloc, ținând cont de situația dată.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Ford România


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide