Fostul șef al serviciului permise Suceava, reținut de DNA. Primea mită între 70 de lei și 500 de euro

Autor: Marius Vișan 08 iul. 2021 Știri auto
Fostul șef al serviciului permise Suceava, reținut de DNA. Primea mită între 70 de lei și 500 de euro

Fostul șef SPCRPCIV Suceava, Finiș Florin Valy, a fost reținut de DNA. El este acuzat de luare de mită în formă continuată.

Finiș Florin Valy a fost ofițer responsabil pe linie de înmatriculări auto în cadrul Compartimentului Înmatriculări și Evidență a Vehiculelor Rutiere. Totodată el a fost și ofițer examinator auto.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 07 iulie 2021, a inculpatului FINIŞ FLORIN VALY, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava, ofițer responsabil pe linie de înmatriculări auto în cadrul Compartimentului Înmatriculări și Evidență a Vehiculelor Rutiere și ofițer examinator auto, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a trei infracțiuni de luare de mită, în formă continuată”, anunță DNA.

Sumele de bani oferite ca mită erau cuprinse între 70 lei şi 500 euro

Există probe care arată că în perioada 2018 – 2020, inculpatul Finiș Florin Valy ar fi primit direct sau prin intermediar, de la mai multe persoane, diferite sume de bani. Acestea erau cuprinse între 70 lei și 500 euro.

Aceste sume se ofereau pentru aprobarea cererilor de înmatriculare fără programare a unor autoturisme şi pentru promovarea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere categoria B.

În data de 8 iulie 2021, Finiș Florin Valy urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava. Pe numele acestuia se va întocmi o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte 10 persoane fizice. Și în cazul acestora fiind dispuse și măsuri preventive.

Aces dosar are legătură cu cel în care, în noiembrie 2020, un număr de 14 persoane au fost reținute pentru 24 de ore pentru permise de conducere obţinute fraudulos şi înmatriculări ilegale de vehicule.

Printre acestea, șeful Compartimentului Regim Permise Suceava, care, în funcție de numărul de candidați care fraudau proba teoretică, putea încasa cu titlu de mită peste 20.000 euro într-o singură zi.

Sursă: News.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Poliția Romana


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide