Poți depăși o mașină de Poliție care nu se află în misiune? Ce prevede Codul Rutier

Autor: Radu Țuțulan 10 dec. 2023 Știri auto

Codul Rutier stabilește atât regulile în care se poate efectua, legal o depășire, dar și ce obligații au șoferii când întâlnesc în trafic o mașină de Poliție aflată în misiune.

În momentul în care un șofer efectuează o depășire, trebuie să țină cont de mai multe aspecte. Astfel, e obligat să respecte indicatoarele și marcajele rutiere, zona în care face această manevră și condițiile de trafic.

În plus, trebuie să respecte regulile impuse prin lege, dacă întâlnesc o mașină de Poliție aflată în misiune.

Cum efectuezi depășirea corect

În general, când ne referim la manevra de depășire efectuată în trafic, aceasta presupune trecerea de un obstacol sau de un alt vehicul care circulă mai lent.

Depășirea poate fi efectuată:

    • pe contrasens, în cazul drumurilor cu o singură bandă pe sens
    • pe o altă bandă de circulație, în cazul drumurilor și autostrăzilor prevăzute cu cel puțin 2 benzi pe sens
    • pe banda din mijloc, în cazul drumurilor cu o bandă dedicată depășirii pentru vehiculele din ambele sensuri.

Regulile pe care conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să le respecte sunt:

  • să respecte toate marcajele și indicatoarele rutiere din acea zonă
  • să se asigure că nu pune în pericol și nici nu încurcă circulația din sens opus
  • să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii
  • să se asigure că cel din spate sau din față nu a semnalizat, la rândul lui, intrarea în depășire
  • să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit
  • să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță.

Se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”, conform Art. 120, alin. 1, lit. (i), din Codul Rutier.

Astfel, nu poate fi efectuată o depășire decât în zonele cu linie punctată sau nemarcate.

La ce trebuie să fie atent un șofer când intră în depășire

Cea mai periculoasă este depășirea pe contrasens. Pentru că cel care intră în depășire trebuie să fie atent la traficul care vine din față, să estimeze viteza de deplasare a celui din contrasens și timpul necesar pentru a încheia depășirea.

În plus, trebuie să respecte limita de viteză impusă pe acel tronson de drum. Și să fie atent și la situații neprevăzute care pot apărea în timpul manevrei.

Nu în ultimul rând, este obligat să respecte marcajele și indicatoarele rutiere. Astfel, nu poate efectua depășirea dacă asta presupune depășirea liniei continue. Și nici când e în apropierea unei treceri de pietoni, de exemplu, sau dacă se află în zona de acțiune a unui indicator ce interzice depășirea.

Ce faci când întâlnești o mașină de Poliție în acțiune?

Pentru a se deosebi de restul vehiculelor, mașinile de Poliție, Pompieri, Jandarmerie sau Ambulanță sunt dotate cu un sistem de lumini de culoare roșie ori albastră.

Girofar roșu vom întâlni doar pe mașinile de Poliție și Pompieri. Conform legii, atunci când aceste vehicule au semnalele luminoase sau acustice în funcțiune, șoferii sunt obligați să oprească și să acorde prioritate.

Restul vehiculelor de intervenție au semnale luminoase doar de culoare albastră (Ambulanță, Jandarmerie, Poliția de Frontieră, etc.). Acestea au prioritate de trecere, dar șoferii nu sunt obligați să oprească.

Poți depăși o mașină de Poliție care nu se află în misiune?

În momentul în care nu se află în misiune, conducătorul mașinii de Poliție este obligat să oprească semnalele acustice și luminoase.

Astfel, dacă nu se află în misiune, cel aflat la volanul mașinii de intervenție are aceleași obligații legale ca restul conducătorilor auto.

Ceea ce înseamnă că poți depăși o mașină de Poliție care nu se află în misiune. Desigur, dacă respecți toate obligațiile legale, mai ales limita de viteză.

De exemplu, circuli în localitate cu 50 km/h. Iar în fața ta întâlnești o mașină de Poliție care merge mai lent. Dacă ai vizibilitate, nu vine niciun vehicul din sens opus și te afli într-o zonă în care depășirea este permisă, ai dreptul să efectuezi această manevră.

Mulți șoferi au tendința de a încetini atunci când întâlnesc în trafic poliția. Și chiar preferă să circule mai lent sau la fel de lent ca echipajul care se află în patrulare. Nici această acțiune nu contravine legii, dar îngreunează traficul. Pentru că cei din spatele acestui șofer nu vor putea intra în depășirea lui decât dacă el păstrează o distanță suficient de mare față de autospeciala Poliției.

Sancțiuni usturătoare pentru încălcarea regulilor de depășire

Cei care încalcă regulile de depășire, rămân fără permis pentru 30 de zile.

Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile […] nerespectarea regulilor privind depășirea”, conform Art. 100, din OUG 195/2002.

Așadar, cel care încalcă regulile de depășire va primi între 4 și 5 puncte de amendă, ceea ce înseamnă între 580 lei și 725 lei.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide