Soția lui Carlos Ghosn: „Sunt fericită că a evadat!”

Autor: Elena Luchian 16 ian. 2020 Știri auto

Carole și Carlos Ghosn formează cuplul care primește acum cea mai multă atenție după prințul Harry și Meghan Markle. El a fugit din Japonia ascuns în cutia unui contrabas. Ea este principalul suspect pentru orchestrarea evadării. “Sunt fericită că a evadat”, a declarat Carole pentru Reuters.

GALERIE FOTO

Carole și Carlos Ghosn s-au revăzut la Beirut. Cei doi își trăiesc povestea de dragoste într-o casă pe care Ghosn ar fi cumpărat-o cu banii companiei Nissan, se plimbă de mână pe străzile orașului și își vorbesc în șoaptă în arabă și franceză, sperând că paparazzi aflați pe urmele lor nu le vor ghici dialogul.

Carlos Ghosn a organizat deja o conferință de presă și nici Carole nu s-a sfiit să le vorbească jurnaliștilor. Autoritățile japoneze o acuză că ar fi regizat evadarea soțului său din Japonia.

“Este o glumă”, a declarat femeia în vârstă de 54 de ani.

Fosta creatoare de modă, care are la activ o carieră la New York, a fost întrebată dacă ea l-a sfătuit pe Carlos să fugă și a răspuns fără să clipească: “Da!” Apoi a revenit asupra răspunsului: “Nu. Să reformulez. Dacă mi-ar fi spus acest lucru la început, aș fi zis că bineînțeles că nu. I-aș fi spus să rămână să lupte și să-și dovedească nevinovăția. Apoi, cu timpul, am văzut cum se poartă procurorii. Și mi-am zis ‘Oh, Doamne, soțul meu nu va avea parte niciodată de un proces corect’ și am devenit disperată.”

“Sunt fericită că a făcut acest lucru”, a concluzionat Carole.

Liban nu are mandat de extrădare cu Japonia, acolo unde Ghosn a fost arestat în noiembrie 2018. Dar fostul șef al Alianței nu este complet liber nici acolo. Autoritățile i-au interzis să părăsească țara.

Carlos și Carole Ghosn sunt căsătoriți de doi ani. Cei doi și-au făcut nunta la Palatul Versailles de lângă Paris. Directorii financiari de la Renault au dezvăluit că producătorul auto a făcut o donație pentru petrecerea care a avut loc în 2016 la palat.

“A fost un eveniment foarte frumos și acum a fost transformat într-un dezastru. Mi-aș fi dorit să  nu fi avut loc niciodată”, a mărturisit Carole.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide